Samsung îşi va lansa propria platformă/exchange de criptomonede din 2023

Scris de | 26 august, 2022
Samsung îşi va lansa propria platformă/exchange de criptomonede din 2023

Samsung nu e străină de criptomonede şi NFT-uri, oferind un „Vault” pe telefoanele sale high end pentru a le stoca şi proteja. Acum trece la nivelul următor, deşi criptomonedele nu au dus-o prea bine în 2022. Compania sud coreeană va lansa propria platforma/exchange de criptomonede din 2023.

Motivul pentru care Samsung intră pe această piaţă este faptul că legislaţia din Coreea de Sud e foarte blândă cu criptomonedele. Platforma Samsung va fi probabil o combinaţie între Binance şi Maiar şi va sosi în prima jumătate a lui 2023. Se zvoneşte şi că Samsung şi-ar putea dezvolta propria criptomonedă. De proiect se ocupă echipa de la Samsung Securities, care lucrează la un serviciu bazat pe blockchain. Yoon Suk-yeol, preşedinte al Coreei de Sud din mai 2022 a încurajat companiile şi persoanele fizice să investească în criptomonede.

A fost crescut şi pragul de la care începe taxarea pentru a stimula aceste investiţii. Măsurile merg în direcţia opusă precedentei administraţii, care a închis zeci de platforme de tranzacţionare de criptomonede. Samsung ar umple acum acel gol lăsat de jucătorii respectivi. Încă din 2019 oferă un crypto wallet pe telefoanele sale high end. O versiune nouă de Samsung Wallet a fost lansată în 2022, axată pe securitate şi blockchain.

Samsung a mai creat şi televizoare care suportă afişarea de NFT-uri, încă o bilă albă pentru apropierea de segment. În acelaşi timp autorităţile coreene îl investighează pe Do Kwon, liderul proiectului Terra/LUNA, care s-a prăbuşit catastrofal în piaţa crypto în acest an.

Etichete: , , ,

Sursa: Gizchina