OnePlus 11 Pro nu va exista, fiind înlocuit de OnePlus 11

Scris de | 18 octombrie, 2022
OnePlus 11 Pro nu va exista, fiind înlocuit de OnePlus 11

OnePlus pare gata să schimbe nomenclatura telefoanelor sale pentru următoarea generaţie de flagship-uri. Se pare că în loc de OnePlus 11 Pro vom primi doar un OnePlus 11. Debutul telefonului este aşteptat în ianuarie 2023, în aceeaşi perioadă în care vine şi Galaxy S23 Ultra.

În ultimii 3 ani OnePlus a început să lanseze tot mai multe modele de telefoane, în special în seria Nord. Se zvoneşte şi că ar externaliza acea serie, cum a făcut OPPO cu realme sau Xiaomi cu POCO. Până atunci aflăm că vom primi doar un flagship pe an, eventual încă unul cu terminaţie „T” în toamnă. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat de la OnePlus 6 încoace din 2018. Ce e drept şi în 2022 OnePlus a făcut un pas înapoi şi ne-a oferit doar un singur flagship pur, OnePlus 10 Pro şi atât, fără ca un OnePlus 10 să existe.

Scăpări precedente ale viitorului flagship OnePlus au menţionat şi specificaţii precum un procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2, încărcare la 100W şi OxygenOS 13 cu Android 3 la bază. Va avea şi 16 GB RAM şi 256 GB stocare, dar va exista şi un model mai ieftin cu jumătate din aceste cantităţi de RAM şi stocare. Ecranul ar fi un AMOLED de 6.7 inch, cu rezoluţie 2K+, iar orificiul din ecran include o cameră de 16 megapixeli, care pare downgrade de la cea de 32 MP de pe OnePlus 10 Pro.

În spate vom găsi o cameră cu modul circular şi mai puţin protuberant. Acolo se află un senzor principal de 50 MP, alături de o cameră de 48 MP ultrawide, una de 32 MP telephoto cu zoom optic 2X. Încă avem parte de tuning şi tehnologie Hasselblad. Bateria are 5000 mAh şi încă nu e clar dacă încărcarea la 100W ajunge şi în Europa sau rămâne la doar 80W.

Etichete: , , ,

Sursa: OnLeaks