OnePlus 11 Pro apare în primele imagini, cu un design nou al camerei

Scris de | 13 septembrie, 2022
OnePlus 11 Pro apare în primele imagini, cu un design nou al camerei

Poate părea devreme să vorbim despre telefoanele flagship din 2023, dar ce e drept despre Galaxy S23 Ultra vorbim încă din ianuarie. Acum apare şi OnePlus 11 Pro în primele imagini, aducând un nou design de cameră şi o revenire a butonului slider Mute/Alert.

Revine logo-ul Hasselblad, dispărut de pe OnePlus 10T, ca şi butonul mai sus menţionat. Terminalul va avea un procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2, un ecran de 6.7 inch AMOLED cu refresh rate de 120 Hz şi curburi pe margini. Aşteptam procesorul Snapdragon 8 Gen 2 în noiembrie 2022 şi apoi îl vom vedea pe toate flagshipurile din 2023, inclusiv pe toată seria Galaxy S23, care nu va mai avea Exynos de această dată.

De remarcat schimbarea de design a camerei faţă de OnePlus 10 Pro, cu modul mai puţin protuberant. A dispărut modulul pătrat, în favoarea unuia circular în stil Lumia sau Huawei Mate 40 Pro. OnePlus a mai explorat designul circular pentru camera pe OnePlus 7T. Privind spre modul nu văd nici urmă de cameră telephoto periscop, care începe să devină obligatorie, sosind chiar şi pe iPhone 15 Pro, conform scăpărilor şi analiştilor ca Ming-Chi Kuo.

Telefonul e aşteptat cu o încărcare de minim 80W, dacă nu chiar 150W, difuzoare stereo, cititor de amprente optic şi cel puţin 12 GB RAM. Sperăm să vedem o cameră principală de calitate, cu un senzor Sony mare şi să avem parte şi de atâta de rara captură video 4K la 120 FPS a predecesorului direct. OxygenOS bazat pe Android 13 ar fi la bord. Să sperăm că apare şi pe alte culori ceva mai jucăuşe decât cea neagră de aici.

Etichete: , , ,

Sursa: The Verge