Samsung a pus un televizor vertical pe frigiderul nou Family Hub Plus Smart

Scris de | 30 decembrie, 2022
Samsung a pus un televizor vertical pe frigiderul nou Family Hub Plus Smart

Samsung a început să etaleze din produsele pregătite pentru CES 2023, iar unul dintre primele este un inedit frigider cu un televizor de 80 cm vertical integrat.

Evident, termenul de „televizor” e forţat, fiind vorba despre un monitor multifuncţional. Poate fi folosit evident pentru a viziona TikTok-uri şi YouTube Short-uri, dar şi şi pentru a controla dispozitive smart home. Produsul va putea fi văzut pe viu la CES 2023, în Las Vegas între 4 şi 8 ianuarie 2023. Numele complet al frigiderului este Samsung Bespoke Family Hub Plus Smart Fridge.

Samsung vinde frigidere cu ecrane inteligente integrate de ceva vreme, dar niciodată nu a sărit de 21.6 inch. Acum trece la 32 inch. Este un panou Full HD, care permite accesul la serviciile Family Hub. Prin intermediul său puteţi partaja fotografii, face streaming de muzică şi viziona chiar filme şi seriale.

Există şi funcţii de asistent inteligent, prin intermediul lui Amazon Alexa. Varianta vândută în SUA va oferi acces la peste 190 de canale TV din State. Funcţionalitatea SmartThings permite controlul sistemului de iluminare, prize, senzori de mişcare, aspirator robot şi multe altele. Încă nu avem un preţ, dar mă aştept să fie pe măsură dotărilor, adică multe mii de lei.

Etichete: , , , , , ,

Sursa: Slashgear