Router Mesh IP-COM EW12 (x3) – Un router mesh pentru afaceri mici (REVIEW)

Scris de | 27 ianuarie, 2023
Router Mesh IP-COM EW12 (x3) – Un router mesh pentru afaceri mici (REVIEW)

A trecut ceva timp de când am avut pe mâini un router, mai ales unul mesh, însă lucrul acesta s-a schimbat la începutul lui 2023, când a ajuns în teste un router de la o companie de care mărturisesc că nu am mai auzit până acum. Este vorba de IP-COM, care se ocupă cu device-uri din zona de rețelistică pe care le vinde atât clienților simpli, cât și celor enterprise. Routerul mesh pe care l-am testat eu vine mai degrabă în ajutorul unui business mic, sau unui birou cu câțiva zeci de angajați, având o capacitate recomandată de 100 de utilizatori.

Device-ul de care vorbim azi e un router mesh cu 3 unități, denumit IP-COM EW12. Bineînțeles, cum e cazul de obicei cu routerele mesh, poți achiziționa și alte unități separat, pentru a mări raza de acțiune și rețeaua wireless pe care o creezi. În cutie se află alte 3 cutii, câte una pentru fiecare unitate, și înăuntru mai găsești și un suport cu care le poți monta pe perete sau pe tavan, alimentarea, șuruburi și adaptoare de prindere pentru fiecare, și mici ajutoare pentru managementul cablurilor. Evident, nu lipsește ghidul de instalare și restul maculaturii la care te-ai aștepta.

Motivul pentru care cei de la IP-COM au introdus în cutie și metode pentru fixarea routerului pe perete sau tavan este simplu: acolo este recomandată instalarea sa, pentru că unitățile nu prezintă acele piciorușe pentru suport. Bineînțeles, le poți pune în continuare pe o suprafață plană, dar te poți aștepta să se miște destul de ușor de-acolo.

Routerele mesh au un aspect destul de comun, alb, cu formă pătrată, dar ce mă surprinde la ele este greutatea, fiecare jumătate având aproximativ jumătate de kilogram. Nu lipsesc elemente precum LED-urile de status, numele brandului trecut mare, pe mijloc, și fiecare dintre ele vine cu două porturi Ethernet – un WAN/Lan și un LAN.

Pentru instalare, te poți folosi fie de aplicația IP-COM, pe care o găsești în AppStore sau în Play Store, sau poți alege varianta „clasică”, de a te conecta de la un PC și a face configurarea în acest fel. Spre deosebire de alte routere mesh, IP-COM EW12 nu are o unitate desemnată ca fiind cea principală, astfel că vei putea alege tu pe care o consideri „creierul operațiunii”. Îl conectezi la cablul Ethernet, și te folosești de el pentru a vedea și a trimite semnalul celorlaltor două unități, pe care le adaugi astfel imediat în rețeaua ta. Este bine ca acestea să fie amplasate în camere separate, la o distanță de câțiva zeci de metri de unitatea principală, și preferabil cu cât mai puține ziduri de beton între ele. Pe cutie este specificat faptul că întregul pachet de 3 routere poate acoperi o suprafață totală de 250 de metri pătrați, însă vei sacrifica din viteză cu câte mergi mai departe.

Întreg procesul de instalare e destul de simplu, durează sub 10 minute și poți intra apoi în meniul general al routerului, de unde te joci cu toate setările pe care le ai în minte. Poți activa și dezactiva opțiuni, poți vedea dispozitivele conectate, poți seta limite de download și upload și muuulte alte setări, unele dintre ele care mă depășesc și pe mine, sincer. Rata de transfer urcă până la 2600Mbps per unitate, și cei de la IP-COM specifică 7800Mbps pe un întreg pachet. 

În ceea ce privește tehnologiile, sunt multe, chiar foarte multe, și mai degrabă te chinui să găsești ce lipsește decât să îți dai seama ce îți oferă IP-COM EW12. Avem Beamforming, Port Forwarding și Port Mirroring, Fast Roaming, posibilitatea de a seta un Guest Network, controlul benzii și multe altele, pe care le descoperi în meniul routerului.

Concluzia connect

IP-COM EW12 este un router potrivit pentru birourile de dimensiuni reduse, și avantajul său principal este faptul că vine cu posibilitatea de a fi montat foarte ușor pe tavan sau pe perete, direct cu accesoriile din cutie. Ai și benzi de 2.4GHz, și de 5GHz, pentru device-urile mai vechi sau noi, și per total, mi se pare o variantă destul de bună pentru cei care au nevoie de un router mesh pentru business - utilizatorii casnici cred că pot găsi oferte mai bune (și mai ieftine). Nu am observat pe nicăieri varianta pe care am primit-o eu la test, pachetul de 3 unități EW12, însă o singură unitate poate fi cumpărată de pe eMAG la un preț de 530 de lei.

Etichete: , , , , , ,