Preţurile lui Samsung Galaxy S23 din Europa au fost dezvăluite

Scris de | 28 ianuarie, 2023
Preţurile lui Samsung Galaxy S23 din Europa au fost dezvăluite

Cu doar câteva zile înainte de marele debut al lui Samsung Galaxy S23, azi avem parte de o scăpare importantă cu privire la preţurile telefoanelor din această serie. De această dată informaţia vine în Germania, confirmând preţurile în euro ale celor 3 telefoane.

Se pare că Galaxy S23 cel entry level va porni de la 949 de euro, în versiunea cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare. Pentru încă 128 GB stocare plătiţi 1009 euro. Aceste sume sunt cu 10 euro mai mici decât cele scăpate pentru telefoanele din Spania. Trecem puţin mai sus, la versiunea cu diagonală mai mare şi vedem că Galaxy S23+ va porni de la 1199 euro, în ediţia cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare.

Asta în vreme ce modelul cu 8 GB RAM şi 512 GB stocare sare la 1319 euro. Am ajuns şi la Samsung Galaxy S23 Ultra, cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare, pornind de la 1399 euro, în vreme ce ediţia cu 12 GB RAM şi 512 GB stocare ajunge la 1579 euro. Practic preţurile lui S23 şi S23+ au crescut cu 100 de euro faţă de S22 şi S22+. S23 Ultra creşte cu 50 de euro faţă de S22 Ultra, dar are acum ca versiune de pornire 256 GB stocare în loc de 128 GB.

Între timp cel mai bine dotat Galaxy S23 Ultra ajunge să fie cu 130 de euro mai scump decât anul trecut. Posibil să vedem totuşi şi oferte speciale, unele buyback, altele cu căşti, powerbank-uri sau alte bonusuri şi carduri cadou la pachet. Pe 1 februarie aflăm mai multe, dar în mare ştim să ne aşteptăm la camera de 200 MP pe S23 Ultra şi la procesoare Snapdragon 8 Gen 2 tactate mai sus pe toate 3 telefoanele.

Etichete: , , ,

Sursa: GSMArena