Jocul Apex Legends Mobile se închide de pe 1 mai

Scris de | 1 februarie, 2023
Jocul Apex Legends Mobile se închide de pe 1 mai

Gamerii de pe mobil vor fi dezamăgiţi să afle că unul dintre cele mai populare titluri battle royale e tras la cap de linie. E vorba despre Apex Legends Mobile, care se va închide de pe data de 1 mai 2023. Aflaţi motivele mai jos.

Vestea vine chiar de la EA şi Respawn, creatorul jocului şi e bizară, având în vedere că titlul a fost lansat cu 9 luni în urmă. Respawn s-a plâns de calitatea în scădere a titlului, de cantitatea de content şi jucători, dar şi de… cadenţă. Vor fi dezactivate IAP-urile şi scos jocul din Play Store şi App Store în curând. De pe 1 mai îşi va înceta operarea în toate regiunile şi teritoriile.

Nu vor fi date refund-uri pentru IAP-uri. E păcat de acest titlu, care a fost aşteptat cu sufletul la gură, fiind un battle royale ceva mai dinamic decât PUBG sau Free Fire, cu echipe de 3 gameri, dar şi cu personaje cu abilităţi speciale, precum ploi de rachete, nor de fum sau Berserk. EA a mai casat şi Battlefield Mobile recent, iar Respawn a adus Titanfall pe mobil cu 2 jocuri, care nici ele nu prea au prins la public.

Posibil ca revirimentul lui Free Fire Max şi Free Fire cel clasic să fi contribuit la picajul lui Apex Legends Mobile.

Etichete: , , , , ,

Sursa: fonearena