Google dezvăluie Bard, rivalul său pentru ChatGPT

Scris de | 7 februarie, 2023
Google dezvăluie Bard, rivalul său pentru ChatGPT

A venit şi momentul pe care îl aşteptam cu toţii: Google a dezvăluit propriul produs rival pentru ChatGPT, iar el se numeşte Bard. Acest AI va servi ca un serviciu experimental conversaţional pentru utilizatorii de servicii Google.

Despre ChatGPT s-a vorbit foarte mult în ultima vreme, sistemul automat de generare de text de la OpenAI cucerind lumea în cele două luni de disponibilitate. Deja Microsoft a investit 1 miliard de dolari în proiect şi a integrat ChatGPT în Teams Premium. De asemenea am văzut recent ChatGPT purtând discuţii cu oameni, trecând examene la Medicină şi Drept şi scriind articole legate de economie.

Revenind totuşi la Google, compania avea un eveniment programat pentru 8 februarie, iar atunci trebuia să anunţe produsul său rival cu ChatGPT. Iată că totuşi el apare mai devreme. Bard a fost detaliat într-o postare pe blogul lui Sundar Pichai, CEO Google. Este construit pe baza modelului de limbaj Google Language Model for Dialogue Applications (LaMDA), aceeaşi soluţie care aparent „căpătase conştiinţă”, conform unui inginer concediat de Google.

Bard ia informaţii de pe web şi oferă răspunsuri fresh, de înaltă calitate. De văzut dacă această utilizare a resurselor de pe Internet va face chatbot-ul rasist, cum s-a întâmplat cu cel de la Microsoft cu câţiva ani în urmă. Bard nu va fi deschis întregului Internet ca ChatGPT. Google a lansat o vesiune light, cu cerinţe reduse şi doar un anumit grup de utilizatori are acces la el. Urmează o scalare mai largă, după ce este folost feedback-ul extern.

Pe viitor Bard va ajunge în Google Search şi va putea răspunde celor mai complexe căutări, exact ca un om.

Etichete: , , ,

Sursa: Engadget