Parteneriatul dintre Bitdefender și Scuderia Ferrari continuă și în 2023. Ce e nou în acest sezon

Scris de | 27 februarie, 2023
Parteneriatul dintre Bitdefender și Scuderia Ferrari continuă și în 2023. Ce e nou în acest sezon

Bitdefender, partener al echipei Ferrari, a prezentat noile elemente din sezonul 2023 ale parteneriatului, printre care, amplasarea logo-ului Bitdefender pe coroana căștilor piloților Ferrari, pe costumele de curse și pe uniformele echipei. Bitdefender și Scuderia Ferrari vor găzdui, de asemenea, întâlniri private cu piloții și membrii echipei tehnice, tururi ale fabricii, acces la boxe și alte activități exclusive de marketing. 

Principalele noutăți sunt: 

· Vizibilitate mai mare a brandului prin afișarea logo-ului Bitdefender pe coroana căștilor piloților  

·  Logo afișat pe costumele de curse și uniformele echipei, inclusiv pe echipamentele piloților odată cu startul Campionatului Mondial de Formula 1 la Marele Premiu din Bahrain 2023    

·  Poziționare strategică a logo-ului Bitdefender pe părțile sistemului halo de pe monopostul SF-23 condus de către Charles Leclerc și Carlos Sainz  

·  Totodată, Ferrari a început să exploreze și să evalueze produsele și serviciile de securitate cibernetică Bitdefender pentru a le integra în arhitectura sa de business

„Suntem încântați să marcăm startul noului sezon alături de partenerii noștri de la Scuderia Ferrari, printr-o vizibilitate mai mare a brandului Bitdefender pe mașinile și pe echipamentele piloților. În acest sezon, logo-ul Bitdefender va apărea pe căștile piloților și pe bara dispozitivului halo de pe monopost, două dintre cele mai critice elemente de siguranță concepute pentru a proteja piloții. Această amplasare are o semnificație aparte pentru noi, așa cum și Bitdefender este la fel de dedicat protejării datelor clienților și dispune de încrederea lor pentru a-i apăra de criminalitatea cibernetică”, a declarat Bogdan Irina, COO și General Manager, Consumer Solutions Group, Bitdefender.  

Etichete: , , , , , ,

Despre: Andrei Brîndușescu

Andrei este cel care caută mai tot timpul o latură amuzantă a lucrurilor, însă poate fi foarte categoric atunci când un gadget sau o tehnologie îl nemulțumește. Urmărește cu mult interes și pasiune sectorul de cybersecurity, precum și noutățile din mobile și lumea audio. Timpul liber și-l ocupă cu gaming pe consolă, filme/seriale și urmărirea meciurilor de fotbal ale celor de la Tottenham – probabil cel mai nesănătos obicei din redacție. Se ghidează după două remarci simple, dar pe care le consideră esențiale atât în lumea tehnologiei, cât și în viață: „to dare is to do” și „sometimes you just have to take a leap of faith”.