OnePlus Nord CE 3 Lite se va lansa pe 4 aprilie; Iată cea mai nouă imagine cu telefonul

Scris de | 15 martie, 2023
OnePlus Nord CE 3 Lite se va lansa pe 4 aprilie; Iată cea mai nouă imagine cu telefonul

Pentru cei în căutarea unui telefon ieftin şi bun seria OnePlus Nord nu poate da greş. Următorul telefon important din gamă va fi OnePlus Nord CE 3 Lite şi azi avem data sa de lansare. El va debuta pe 4 aprilie şi cu această ocazie vedem şi o imagine cu terminalul şi îi aflăm din dotări.

Informaţia vine de la zvonacul prolific Max Jambor şi atenţie, nu avem de-a face aici cu OnePlus Nord 3 sau cu OnePlus Nord CE 3, ci cu accesibilul Nord CE 3 Lite. Pentru a le diferenţia mai clar, hai să vedem ce ştim despre ele. OnePlus Nord 3 va avea un procesor MediaTek Dimensity 9000, ecran de 6.72 inch, cu refresh rate de 120 Hz, cameră de 50 MP + 8 MP + 2 MP şi baterie de 5000 mAh, care se încarcă la 80W.

OnePlus Nord CE 3 va avea un ecran similar, cameră şi baterie în aceeaşi zonă, dar va opta pentru un CPU Qualcomm Snapdragon 782G. Şi iată-l şi pe OnePlus Nord CE 3 Lite intrând în scenă, un telefon care îl va avea pe OnePlus Ace 2V ca punct de pornire, doar că adoptând un ecran mai mic şi un CPU mai modest. Asta ne lasă cu un display de sub 6.7 inch, un IPS mai degrabă decât AMOLED, o baterie de 5000 mAh, care se încarcă la cel mult 65W, camera de 50 MP + 8 MP + 2 MP în cel mai bun caz şi difuzoare stereo.

Corpul va fi fabricat din plastic. Prezicem un CPU Snapdragon 7 Gen 1 la interior.

Etichete: , , , ,

Sursa: GSMArena