REVIEW Huawei Watch Buds, sau ceasul lui James Bond care te face să te simți ca agentul 007

REVIEW Huawei Watch Buds, sau ceasul lui James Bond care te face să te simți ca agentul 007

Scris de | 6 aprilie, 2023

Și nu, nu mă refer la Dinamo atunci când spun „agentul 007”. Încă de când eram mic, eram fascinant de filmele cu Pierce Brosnan în rolul celui mai cunoscut maestru al spionajului britanic, și parte din fascinația mea pentru diversele gadget-uri vine și din acest motiv. Și cred că am ajuns la acel nivel în care am testat ceva desprins parcă din imaginația lui Q, celebrul personaj care îl înzestra pe Bond cu diferite gimmickuri care să-i aducă un plus în tactică atunci când se lupta cu răufăcători.

Huawei Watch Buds este un gadget care încearcă să fie bun la două lucruri în același timp, și pe alocuri reușește. Chiar mă uitam zilele trecute la un clip al lui Marques Brownlee în care spunea cam același lucru, și adăuga că un produs hibrid, care încearcă să îndeplinească mai multe funcții în același timp, nu va fi niciodată la fel de bun ca două produse separate care să se ocupe fiecare de „felia” lui. Așa că am fost destul de entuziasmat să testez acest smartwatch.

Design

La capitolul design, smartwatch-ul de la Huawei arată foarte bine, cu un ecran AMOLED mare de 47 de milimetri, care îți va permite să arunci o privire de ansamblu fără probleme asupra celor mai importanți factori de sănătate, dar și un build destul de robust, însă care lasă pe alocuri impresia că au fost folosite materiale mai puțin premium, deși nu este cazul de așa ceva. Nici la greutate nu stă prea rău, un lucru neașteptat de mine, atunci când am aflat că urma să testez un ceas care vine la pachet cu căști încorporate.

Cureaua cu care a venit unitatea noastră de test este una clasică, de piele, și care vine cu un sistem de prindere facil, precum vedem la majoritatea produselor wearable de la Huawei. Bine, grosime ar putea deveni ușor deranjantă, cea a cadranului, însă mi se pare că producătorul chinez a scos cam tot ce se putea mai bun din acest device, care dispune, totuși, de doua earbuds la interior, un lucru deloc de neglijat atunci când ne gândim la ce compromisuri au trebuit făcute.

Funcții

În ceea ce privește funcțiile lui Huawei Watch Buds, pentru împătimiții de produse Huawei, su pentru cei care au mai folosit în trecut, nu este nici o noutate. Smartwatch-ul dispune de tot ce ai putea avea nevoie, adică mai orice regăsim și pe alte dispozitive de la alți producători. Avem aici funcții de măsurare a pulsului, a nivelului de stres, de analiză a somnului dar și de verificare a nivelului de oxigenare a sângelui, una care este în continuare foarte importantă chiar și în 2023. De curând am reușit performanța de a face iarăși COVID-19, iar ceasul mi-a folosit la monitorizarea continuă a acestui parametru, pentru a-mi oferi liniște psihică și confirmarea că totul e ok la acest capitol.

Pe lângă cele prezentate mai devreme, ceasul este și un excelent asistent personal, mergând la fel de bine atât cu Android, cât și cu iOS, iar eu l-am „legat”, ca de obicei, la un iPhone. Desigur, am spus-o și am s-o mai zis. Nu se compară cu un Apple Watch, nici un device care nu este fabricat de Apple nu se va compara vreodată în ceea ce privește sinergia de ecosistem, însă îmi mențin părerea că smartwatch-urile Huawei sunt în continuare unele dintre cele mai bune produse, atunci când vrem să ne reorientăm către alte dispozitive de tip wearable. 

Acesta rulează în continuare HarmonyOS și se conectează la telefon prin intermediul huawei Health, aplicația care îți oferă toate informațiile de sănătate „on the go” și care are un soi de integrare și cu platforma Health de pe iPhone, căreia îi livrează parametrii pentru a fi integrați și în respectiva. În concluzie, face o treabă foarte bună atunci când e folosit cu iPhone, și nu văd ce ți-ai putea dori mai mult de la un produs care este third-party în acest caz, până la urmă.

Buds

Și ajungem și la căști, elementul definitoriu al acestui produs. Da, ecranul ceasului se deschide cu ajutorul unui buton amplasat în partea de jos a cadranului, iar acolo vei găsi o pereche minusculă, aș zice eu, de căști, care îți vor deservi în viața de zi cu zi așa cum pot ele mai bine. Din start vreau să îți spun să nu te aștepți la prea multe din partea lor, iar asta se „datorează” în principal din cauza dimensiunii lor extrem de reduse. Însă chiar și așa, utilitatea acestora nu poate fi neglijată sau ignorată.

Da, nu îți pot recomanda acest ceas dacă nu ai de gând să folosești și căștile din dotare, pentru că altfel un astfel de produs și-ar pierde sensul. În același timp, dacă aștepți un sunet de calitate superioară de la căștile tale daily-driver, nu îți pot spune că buds-urile te vor unge prea tare pe suflet. Funcționalitatea primează în acest caz, peste calitate, iar principalul lor atu este faptul că sunt extrem de portabile, la încheietură chiar. Chiar zilele trecute mă suna colegul Andrei, și i-am răspuns rapid, deschizând ecranul ceasului și inserând în ureche una dintre micile căști. Totul a funcționat ca uns, iar acesta e un scenariu real de utilizare.

Căștile sunt prinse magnetic de partea dorsală a ecranului ceasului și sunt așezate la loc după utilizare într-un mod foarte facil, care nu îți va lua prea mult timp. Puncte în plus și aici, iar în ceea ce privește modalitatea lor de control, comenzile sunt date auricular, adică, te-ai prins, prin tap-uri repetate direct pe ureche. Destul de interesant și acest aspect, iar ele funcționează fără excepție, de fiecare dată.

Păi bine, acum mă vei întreba dacă ar trebui să-ți cumperi acest smartwatch, care nu vine la un preț de neglijat, 2500 de lei pe site-ul producătorului. Părerea mea e că dacă nu ții atât de mult la sunetul căștilor, și ești mai degrabă un utilizator care are nevoie de funcționalitate și portabilitate, acesta ar putea fi un produs pentru tine. Unde mai pui că arată foarte bine și vine la pachet cu un gimmick care va lua ochii oricui, oriunde. Însă dacă ai nevoie de un sunet calitativ, cu un noise cancelling care să funcționeze ceva mai bine, ar trebui să te reorientezi, chiar spre un produs Huawei, de ce nu.

Deși pot înțelege statement-ul pe care să-l facă Huawei în acest caz, pentru că Watch Buds este un astfel de produs, eu unul aș prefera să îmi cumpăr un smartwatch precum GT3 Pro și o pereche de Freebuds 5i și aș ieși pe undeva sub pragul de 2000 de lei. Aceasta, pentru mine cel puțin, ar fi soluția optimă, însă aș nega să spun, în același timp, că nu-mi place să port „ceasul lui James Bond” la mână.

Concluzia connect

Huawei Watch Buds este un produs extrem de interesant, primul de acest gen pe care l-am testat vreodată, însă cu siguranță nu va fi ultimul. Ca și ceas de zi cu zi, ca wow factor și ca funcționalitate mi se pare fix ceea ce trebuie, însă căștile lasă de dorit atunci când vrei să asculți muzică, din cauza mărimii reduse și a lipsei unor sunete joase bine calibrate.

Produsul este unul de top, care se comercializează în schimbul sumei de 2500 de lei, și care poate fi achiziționat direct de pe site-ul producătorului. Nu știu despre voi, dar eu unul abia aștept să văd iterația următoare, cine știe, care să dispună de căști ceva mai bune, iar toată această concluzie se va schimba într-un mod radical.

Etichete: , , ,