Camerele web nu mai sunt atât de populare în 2023 precum la începutul pandemiei, însă nevoia pentru ele nu a dispărut complet. Sigur, mulți angajați s-au întors în birouri și nevoia videoconferințelor a scăzut și ea, însă cei care au îmbrățișat munca la distanță și au investit în echipamentul lor în pandemie au rămas oarecum fideli acestui mod de lucru, iar companiile au încercat să le acomodeze nevoile introducând inclusiv sisteme de muncă hibride, care îmbină venitul la birou cu statul la biroul de acasă.
Pentru astfel de oameni (și nu numai), HP a venit cu o cameră web 4K, denumită HP 960, care se prefigurează a fi o variantă mai mult decât solidă atât pentru conferințele de zi cu zi, cât și pentru cei care își dedică timp realizării de conținut pe platforme precum Twitch.
Design și instalare
HP 960 4K vine într-un pachet foarte simplu, în care sunt incluse doar camera și cablul USB-C cu care o poți conecta la PC/laptop, care e destul de lung, având un metru și jumătate. Este relativ grea, pe la 225 de grame, astfel că nu prea cred că o vei putea monta pe un laptop, cel puțin nu pe un ultrabook, dar beneficiază de o versatilitate și o libertate de mișcare excelentă, astfel încât o vei putea pune în cam orice poziție îți dorești, ajutându-te de suportul pe care este plasată.
Se poate roti la 360 de grade, astfel că poți arăta rapid orice ți-ai dori din cameră, precum un produs spre exemplu, și de asemenea are un tilt de 90 de grade, ceea ce înseamnă că se poate apleca până a-ți arăta tastatura sau mâinile, în cazul în care vrei să desenezi ceva sau să schițezi anumite lucruri pe care să le împărtășești cu colegii de conferință.
Funcționează cu Windows 10, 11, macOS 10.10 sau mai nou și Chrome OS, iar pentru instalare ai inclus și un Quick Start Guide în cutie, care îți arată că trebuie să descarci HP Accesory Center. De acolo, aplicația te va îndruma pentru a finaliza instalarea și a folosi apoi camera.
Imagine
Camera are 8MP și vine cu certificare oficială pentru Zoom, însă asta nu înseamnă că nu o vei putea folosi și în celelalte aplicații de videoconferințe, precum Microsoft Teams, BlueJeans, Cisco Webex sau Google Meet. Bineînțeles, cum îți dai seama și din nume, camera poate reda imagini la calitate 4K, acesta fiind și motivul principal pentru care ai nevoie de conexiunea USB 3.0. Meniul de utilizare e simplu și îți oferă opțiunile clasice pentru o astfel de cameră, precum setarea FoV-ului (field of view), la 78, 90 sau 100 de grade, posibilitatea de a face zoom (până la 5x) sau de a schimba rezoluția. E ușor de folosit și te vei prinde imediat cam cum stă treaba cu el.
Nu lipsesc funcțiile speciale, precum auto framing, care se asigură că încadrarea este corectă și te afli pe mijlocul imaginii, așa cum ar trebui. Există și suport HDR, iar senzorul dinăuntru este un Sony STARVIS CMOS, o tehnologie despre care am mai scris în review-ul camerei Razer Kiyo Pro Ultra, destinată streamer-ilor și gamerilor. Ai inclus și un capac magnetic, pe care îl poți atașa atunci când vrei să fii sigur și confortabil că nimeni nu poate să te vadă, sau că nu contează dacă ai uitat camera pornită.
Imaginile de pe HP 960 4K sunt excelente, clare și cu o acuratețe a culorilor foarte bună, și o performanță corectă și în lumină scăzută, datorită senzorului de f/2.0 și 18mm. Mărturisesc totuși că mi-aș fi dorit ca imaginea să fie 4K 60fps, în loc de 4K 30fps, însă pentru un „flow” mai bun al videoului poți selecta opțiunea Full HD, care îți permite să accesezi și 60fps. De asemenea, pentru optimizarea mai bună a imaginilor, există și funcții AI încorporate în cameră, care ar trebui să funcționeze by default. Printre acestea este și keystone correction, care se va asigura că imaginea nu are distorsiuni.
În fine, aspectul care arată probabil cel mai clar că această cameră este destinată în principal videoconferințelor, este microfonul, care beneficiază de tehnologie de reducere a zgomotului ambiental. Practic, atunci când vorbești, microfonul din cameră ar trebui să îți aducă vocea în prim-plan și să o amplifice, eliminând alte interferențe audio din jurul tău.