Îmi cer scuze pentru titlul acesta, n-am putut să rezist să fac un joc de cuvinte, deși sunt convins că nici elevii de la mate-info nu or să fie încântați de el. Aaaanyway, lăsând acest aspect deoparte, suntem aici să vorbim despre cea mai nouă și mai frumoasă jucărie a celor de la Nothing, și primul lor produs cu statut de succesor – Ear (2), a doua iterație a căștilor true wireless de acest fel ale companiei.
Design
Nothing Ear (2) au același design ca Ear (1), cu estetica transparentă aplicată din nou asupra căștilor și asupra cutiei lor. E un lucru care le face foarte ușor de remarcat și cu adevărat unice într-un peisaj al căștilor true wireless în care majoritatea pot fi foarte ușor confundate, iar unele chiar caută și speră ca acest lucru să se întâmple (da, mă refer la copiile de AirPods-uri aici). Nothing vine însă cu ceva diferit pentru Ear (2), o carcasă înăuntrul căreia poți vedea, și care oferă și încărcare wireless acum, cu până la 2,5W.
Cei de la Nothing spun că au făcut carcasa mai ușoară, mai mică și mai rezistentă. Primele două aspecte, să fiu sincer, nici măcar nu le-am sesizat, decât atunci când am pus una lângă alta cele două carcase. La greutate diferența este insesizabilă, iar în ceea ce privește dimensiunea, nici aceea nu face vreo diferență uriașă. Ce este într-adevăr ușor de remarcat este felul în care este construită noua carcasă, care e parcă ceva mai bine închegată decât varianta anterioară, oferind și un feeling puțin mai premium. Nu se deschide parcă la fel de ușor, astfel că nu există riscul să îți cadă din ea căștile la cea mai ușoară căzătură, cum se întâmpla pe Ear (1), și mă bucur să văd că acea gaură din carcasă, realizată pentru a o apuca mai bine cu degetul mare, este încă prezentă.
În cutie primești pachetul standard, cu un cablu de încărcare pe USB-C, și ear tips de diferite mărimi, în funcție de nevoia fiecăruia. Căștile în sine păstrează și ele același design ca pe Ear (1), cu acea zonă ce iese din urechi care este transparentă și un marcaj cu un punct roșu, pentru casca dreaptă. Au rezistență IP54, în timp ce cutia are rezistență IP55, la praf și apă. În ureche stau extraordinar de bine, sunt confortabile și le poți lua fără griji la o sesiune de alergat, pentru că vor rămâne fixate.
Aplicație
Senzația de diferit pe care o oferă Nothing Ear (2) se transmite și în ceea ce privește aplicația. Nothing X este probabil aplicația mea de căști preferată dintre toate pe care le-am folosit (și îmi amintesc rapid de vreo 15-20 pe care le-am folosit până acum, număr care probabil mai crește dacă mă străduiesc puțin). Este simplă, al naibii de frumoasă și de elegantă și oferă un sentiment de premium pe care nu l-am mai găsit la nicio altă aplicație pentru căști. Se simte ca și cum ar trebui să plătesc pentru ea, la cum arată.
Identitatea Nothing e prezentă în fiecare element al aplicației, de la font, până la animații și felul în care poți seta equalizer-ul. Apropo de equalizer, acesta vine cu câteva opțiuni predefinite, precum mai mult bass, mai mult treble sau un focus pe voce, însă ai și opțiunea de a-l seta după propriile dorințe.
În partea din dreapta sus a aplicației vei găsi zona de setări, unde se află și toate funcțiile pe care le oferă Nothing Ear (2), semnificativ mai multe decât pe prima variantă, și despre care o să vorbim imediat. Find My Earbuds face fix ce zice, adică te va ajuta să îți găsești căștile în caz că le pierzi, iar din meniul principal al aplicației, apăsând pe căști, vei putea schimba ce face fiecare gest pentru ele. Nu ai vreun feature revoluționar în aplicația Nothing X, însă găsești toate lucrurile pe care te-ai aștepta să le găsești, și asta într-un stil estetic cu adevărat unic.
Sunet
În ceea ce privește sunetul, poți să auzi imediat îmbunătățirile față de Nothing Ear (1) imediat. La nivel ridicat, scapă ceva sunet, e bine să știi asta dacă îi vezi la un moment dat pe cei din metrou că dau din cap în același ritm cu melodia pe care o asculți. La interior se află drivere de 11,6mm, iar Ear (2) oferă și suport pentru codecul LHDC, care oferă un sunet de o calitate ceva mai ridicată (și pe care îl activezi din aplicație).
Acestea fiind zise, am împlinit aproape 3 săptămâni de ascultare cu Nothing Ear (2), și oh boy, this sound is sweet. Nu e cel mai bun pe care l-am experimentat pe o pereche de căști true wireless cu siguranță, dar este bine echilibrat: bass-ul e puternic, dar nu îți bubuie urechile, înaltele sunt constante și nu „sparg”, iar mediile sunt corecte. E un sunet care îmi aduce cumva aminte de Sony, pentru că nu exagerează nicăieri, ci preferă să ofere cea mai bună variantă în fiecare caz, astfel încât oricine să poată fi mulțumit.
Soundstage-ul e suficient de bun, ținând cont că vorbim de o pereche de căști true wireless. Poți auzi mai toate instrumentele în piese, și doar lucruri care țin de finețe mai degrabă îți scapă. Poți localiza fără probleme instrumentele într-o versiune live a unei piețe, și singura problemă pe care aș spune că am remarcat-o e că uneori vocea artistului pare să nu fie redată exact cum ar trebui.
Funcții
Nothing Ear (2) vin cu funcțiile care deja nu mai lipsesc de pe aproape nicio pereche de căști true wireless: noise cancelling și adaptive sound, la care se mai adaugă alte câteva lucruri minore. Începem cu noise cancelling-ul însă, pentru că Nothing include pe aceste căști și posibilitatea de a-ți face un test care să personalizeze anularea activă a zgomotului de fond pentru urechile tale. Mărturisesc însă că nu am remarcat vreo diferență între ANC-ul inițial al căștilor și cel aplicat după ce am făcut testul, deci nu știu în ce măsură contează asta.
ANC-ul e bun, se poate adapta și în funcție de mediul înconjurător, în sensul în care, dacă ești într-o zonă mai zgomotoasă, va fi mai puternic, spre exemplu. Nothing specifică faptul că acesta blochează sunetele de până la 40dB, ceea ce înseamnă că zgomotele puternice vor fi în continuare auzite, dar e normal, te aștepți la așa ceva. Nu e cea mai bună experiență de anulare a lumii exterioare pe care am avut-o pe o pereche de căști true wireless, dar e mai mult decât suficientă pentru a te ajuta să te concentrezi doar pe muzică în metrou, avion, sau pentru a-i face pe colegii de birou să se enerveze fiindcă nu îi auzi când strigă la tine.
Există și un transparency mode, care lasă sunetele din exterior să pătrundă prin căști, cu focus pe vocile oamenilor în special. Poți face trecerea între acesta și noise cancelling fie din aplicație, fie printr-un gest pinch&hold pe casca dreaptă, iar realizarea cu succes a schimbării este marcată de sunetul unei respirații pe care îl auzi în căști. Sună ciudat, știu, dar personal îmi place.
În ceea ce privește felul în care funcționează acest transparency mode, nu prea sunt schimbări majore față de alte căști true wireless similare. Poți purta o conversație cu o altă persoană pe la 30-35% din volum, o trecere peste acest prag făcând să apară mai des „hă?”-uri și „ce-ai zis?” în discuție.
Mai există și un Low-Lag Mode, pe care îl poți activa atunci când te joci pe telefon, și care asigură o conexiune cât mai rapidă între imagine și sunetul pe care îl auzi în căști. L-am testat foarte puțin pe acesta, deci nu pot să mă pronunț în detaliu asupra lui, dar sunt sigur că cine se joacă des pe telefon îl va aprecia. De asemenea, o altă funcție care nu prea mai lipsește de pe căștile care depășesc suma de 500 de lei, Dual Connection, este prezentă și aici. Asta presupune conectarea la două device-uri în același timp, care se poate realiza foarte ușor și va schimba sursa sunetului de la unul la celălalt, atunci când e cazul. De exemplu, te poți conecta prin Microsoft Swift Pari la un laptop, și prin Google Fast Pair la telefonul tău, pentru ca atunci când primești un apel, căștile să facă rapid switch-ul între cele două gadget-uri.
Bateria
Nothing Ear (2) au o baterie de 485mAh. Mă rog, carcasa are bateria asta, căștile au câte 33mAh fiecare. Conform Nothing, asta oferă utilizatorului până la 22,5 ore de autonomie cu ANC pornit, și nevoia de a încărca cele două buds-uri la fiecare 4 ore. Beneficiază și de fast charging, pentru momentele în care ai nevoie să ieși din casă cât mai repede și vezi că bateria te lasă, 10 minute de încărcare rapidă oferind 8 ore de ascultare cu ANC-ul oprit.
Eu unul m-am înțeles foarte bine cu Ear (2) la acest capitol. Le-am încărcat cam o dată pe săptămână, iar buds-urile au făcut față cu brio drumurilor zilnice, fără să primesc măcar avertismentul că bateria lor se apropie de final la un moment dat.
