Tableta realme Pad 2 a debutat oficial, cu ecran de 11.5 inch, CPU Helio G99

Scris de | 20 iulie, 2023
Tableta realme Pad 2 a debutat oficial, cu ecran de 11.5 inch, CPU Helio G99

Realme e un nume pe care îl asociem mai degrabă cu telefoane cu preţ accesibil, decât cu tablete, dar da, au şi aşa ceva în portofoliu. Inclusiv una capabilă de gaming, pe lângă modelul de bază Realme Pad sau Pad Mini. Acum apare un Realme Pad 2, care merge pe aceeaşi linie ca şi primul model.

Realme Pad 2 e disponibilă la precomandă de pe 26 iulie şi va fi pusă în vânzare de pe 1 august. În faţă se află un ecran de 11.5 inch, un IPS LCD cu rezoluţie de 2000 x 1200 pixeli, cu refresh rate de 120 Hz. Există şi o cameră de 8 megapixeli pentru selfie şi o cameră de 8 megapixeli principală. Pentru securitate a fost integrat un cititor de amprente lateral.

Primeşte şi un procesor de 6 nanometri, un MediaTek Helio G99, pe care l-am văzut şi pe telefoane de buget, cu preţ sub 1000 lei. E însoţit de 6 sau 8 GB RAM LPDDR4X şi 128 sau 256 GB stocare, dar şi de slot microSD. Bateria de 8360 mAh se încarcă la 33W prin tehnologie SuperVOOC, iar tableta dispune şi de 4 difuzoare cu tehnologie Dolby Atmos.

Are şi suport 4G, deci e bună şi pentru deplasări. Disponibilă pe verde sau gri, tableta costă 215 euro în versiunea de bază, cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare, dar există şi una cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare, cu preţ de 250 de euro. Rulează Android 13 cu realme UI 4.0 for Pad, adaptat la experienţa unei tablete.

Etichete: , , , ,

Sursa: GSMArena