NASA lansează propria sa platformă de streaming, NASA+

Scris de | 28 iulie, 2023
NASA lansează propria sa platformă de streaming, NASA+

NASA lansează propria sa platformă de streaming, care se va numi NASA+, cândva în această vară. NASA+ nu va oferi doar transmisiuni live de la cele mai importante evenimente și lansări ale agenției spațiale americane, ci și mai multe seriale originale, care se vor găsi doar aici.

Dacă te gândești „o nu, încă o aplicație de streaming care vrea să adune câte 2-3 euro de la fiecare lună de lună”, ei bine, treaba nu stă chiar așa. NASA+ va fi un serviciu gratuit, ce nu necesită abonament, și care nici nu va întrerupe serialele sau documentarele la care te uiți cu vreo reclamă. Noul serviciu de streaming va fi disponibil prin aplicația de iOS și Android a NASA, disponibilă pe dispozitive mobile. Vei putea însă să folosești NASA+ și prin browserele de mobil sau desktop, sau prin media playere ca Roku, Apple TV sau Fire TV.

„Aducem spațiul la dispoziția oricui cu noua platformă de streaming de la NASA. Transformarea prezenței noastre digitale ne va ajuta să spunem mai bine povești despre cum NASA explorează necunoscutul în aer și în spațiu, cum inspiră prin descoperirile sale și cum inovează pentru beneficiul umanității” a declarat Marc Etkind, de la Biroul de Comunicații al NASA.

Pe lângă lansarea NASA+, agenția spațială americană lucrează și la o transformare completă a prezenței sale digitale. Momentan lucrează la o nouă experiență a site-ului și aplicației sale, care poate consolida mai bine informații despre misiunile sale, proiecte de cercetare și update-uri despre programul său Artemis, printre altele. NASA are mai multe site-uri pentru programele și diviziile sale, însă noua experiență va include conținut de la fiecare dintre ele. O versiune beta a website-ului poate fi văzută aici.

Asus ROG Zephyrus g16 - 2024

Etichete: , , , , ,

Sursa: NASA+ is the space agency's very own streaming platform