Un sfert din români vor să se deconecteze de la social media în vacanță

Scris de | 3 august, 2023
Un sfert din români vor să se deconecteze de la social media în vacanță

Conform unui sondaj realizat de STEM/MARK la comanda Kiwi.com la începutul acestui an, 21.8% dintre respondenți au spus că deconectarea de la social media pentru câteva zile din vacanță, sau chiar pe toată durata călătoriei descrie cel mai bine o experiență de fericită în vacanță.

Dintre țările incluse în sondaj, acest lucru este adevărat mai ales pentru români – 26% dintre ei, mai ales pentru cei cu educație superioară (31%), dar și pentru cei care au călătorit de mai mult de 5 ori în ultimii 6 ani (33.8%). Româncele își doresc să renunțe la social media mai mult decât bărbații: 29.3%, comparativ cu 23%. În mod surprinzător, românii din Generația Z sunt mai dispuși să renunțe la social media în vacanțe, comparativ cu alte generații.

Unii turiști sunt dispuși să meargă chiar mai departe și să se deconecteze complet de la tehnologia de orice fel pe durata vacanței: 20.5% dintre respondenți au spus că asta ar descrie o vacanță fericită pentru ei. Dintre țările incluse în sondaj, românii sunt cei mai dispuși să aleagă această variantă, fiind peste medie, cu 27.7% (Ungaria – 12.8%, Republica Cehă – 16.6%, Slovacia – 19.6% și Polonia – 26.3%).

Și în acest caz, românii cu educație superioară sunt mai încântați de ideea de a se deconecta complet – 29.3%, comparativ cu 25.5% dintre cei cu educație primară și medie. Deși nu la mare distanță, se pare că românii sunt mai dispuși să renunțe complet la tehnologie decât româncele – 28%, respectiv 26.4%.

Întrebată de ce oamenii aleg să se deconecteze atunci când sunt în vacanță, Andreea Bercea, psiholog la Prague Integrationspune: Fiind conectat constant la social media înseamnă consum de energie depusă în acea direcție pentru a internaliza și procesa toată informația pe care o primești voit sau nevoit. A te deconecta de la social media înseamnă pur și simplu că energia de care dispui se poate redirecționa către alte surse cu mai mult beneficiu intern decât social media. Conectarea cu oamenii de lângă noi, natura și alte ființe vii automat creează sentimentul de apartenență față de mediul care ne înconjoară, ceea ce înseamnă automat mai multe sentimente pozitive (fericire, siguranță, conexiune etc).”

Cu toate acestea, conform unui studiu anterior realizat de STEM/MARK la comanda Kiwi.com, 38.5% dintre români au spus că, în vacanțe, aleg intenționat locuri în care pot încerca mâncare sau băuturi locale, pentru a le fotografia și a posta imaginile pe social media, în timp ce 17.3% postează stories din vacanță pe Instagram sau Facebook pentru a arăta prietenilor unde se află.