NASA vrea să construiască case pe Lună pentru astronauți și civili până în 2040

Scris de | 5 octombrie, 2023
NASA vrea să construiască case pe Lună pentru astronauți și civili până în 2040

NASA continuă să privească către viitor și se bazează pe succesul misiunilor Artemis, care au rolul de a readuce omenirea pe Lună, după mai bine de jumătate de secol. Un articol New York Times, în care au fost intervievați 7 oameni de știință ai agenției spațiale, arată un plan de a construi structuri locuibile pe suprafața satelitului natural al Pământului până în 2040. „Suntem într-un moment esențial, și într-o anumită măsură se simte ca un vis. Dar în același timp, era inevitabil să ajungem aici” a declarat Niki Werkheiser, director NASA al departamentului de tehnologie matură.

Planul NASA include trimiterea de imprimante 3D pe Lună pentru construirea caselor, folosind ciment lunar, creat din piatră, fragmente de minerale și praful care se află pe suprafața sa. Agenția a realizat un parteneriat cu ICON, o companie de construcții din Austin, Texas, care are deja un istoric în realizarea locuințelor prin imprimare 3D, creând sute astfel de structuri pentru oamenii străzii în Austin, precum și locuințe rezistente la uragane în Mexic. Casele pot fi construite într-un timp extrem de scurt, de doar 48 de ore.

ICON lucrează cu NASA din 2020, și a primit doi ani mai târziu fonduri în valoare de 57 de milioane de dolari pentru realizarea unor sisteme de construcții spațiale. Condițiile sunt, evident, diferite față de cele de pe Pământ, nivelul mare de radiații și lipsa gravitației fiind doar două din problemele cu care se vor confrunta ICON, printre altele numărându-se micrometeoriții și temperaturile extreme. Se pare însă că sistemul creat de ei va fi testat în februarie 2024 la Marshall Space Flight Center. În acest sens, NASA lucrează și la o simulare a cimentului lunar pentru testarea sa pe Pământ, acesta fiind capabil să reziste la temperaturi de până la 1870 de grade Celsius.

„Pentru a schimba paradigma explorării lunare și a rămâne acolo vom avea nevoie de sisteme robuste, rezistente, și capabile să folosească resursele locale ale Lunii” explică Jason Ballard, CEO și cofondator ICON. Pentru obiectele din interiorul caselor, precum uși sau mobilier, NASA lucrează cu universități și companii private. De asemenea, agenția spațială va trebui să construiască rampe de aterizare pentru rachetele care vor aduce imprimanta/imprimantele 3D, care să le protejeze de praful ce se va ridica la aterizare.

În ceea ce privește eventualul cost al caselor lunare pentru civili, NASA spune că este prea devreme pentru a lua în considerare un preț. Tratatul Spațial din 1967 declară oricum că nimeni nu poate deține Luna, însă cu siguranță miliardarii care vor dori să intre în real estate-ul spațial vor găsi o cale de a o face.

Următorul pas în revenirea omenirii pe Lună este Artemis 2, misiune care va trimite astronauți pe orbita satelitului natural. Aselenizarea se va face în 2025 sau 2026, în timpul misiunii Artemis 3.

Etichete: , , , , ,

Sursa: NASA targets 2040 for 3D-printed moon homes for astronauts, civilians