The Fall of the House of Usher – Succession, versiunea horror (REVIEW)
Cr. Eike Schroter/Netflix © 2023

9Nota connect

The Fall of the House of Usher – Succession, versiunea horror (REVIEW)

Scris de | 12 octombrie, 2023

De câțiva ani, luna octombrie marchează pe Netflix sosirea unei noi mini-serii horror de la Mike Flanagan, în cazul de față The Fall of The House of Usher. „Tradiția” asta a început cu Haunting of Hill House, un serial excelent, care a rămas în continuare cel mai apreciat dintre cele create de Flanagan pentru serviciul de streaming. A continuat cu Haunting of Bly Manor, Midnight Mass (favoritul meu, care merită toate cuvintele de laudă) și The Midnight Club, care a fost cam singurul serial de la Flanagan care părea că ar avea loc de o continuare și, în același timp, cel mai slab dintre ele. Sau, mă rog, hai să zic dezamăgitor, parcă se potrivește mai bine în acest context.

Însă mini-eșecul lui The Midnight Club nu m-a descurajat prea tare în ceea ce privește Mike Flanagan și creațiile lui. Omul este, în viziunea mea, un adevărat maestru în ceea ce privește horror-ul psihologic și prezentarea chinului și suferinței prin care pot trece personajele sale. Nell Crain, mezina familiei din Haunting of Hill House, este cel mai elocvent exemplu în acest sens, la fel și preotul din Midnight Mass. Deci, entuziasmul meu pentru orice poartă semnătura lui Mike Flanagan este în continuare la cote ridicate.

O poveste cu final anunțat

Cr. Eike Schroter/Netflix © 2023

The Fall of the House of Usher este inspirată din povestea cu același nume, scrisă de Edgar Allan Poe, și adaptată la un mediu contemporan de către Mike Flanagan. Episoadele încorporează însă și alte povești celebre ale lui Poe, precum The Black Cat, reușind să le integreze în diferite episoade. „Flanaganismul” este prezent front and center aici, cu elementele sale deja de referință, pe care regizorul le aduce în (aproape) fiecare serial al său: distribuția care include nume din proiectele sale anterioare, cadrele pe care, dacă le oprești, e aproape garantat să vezi o umbră sau un spectru în fundal, pe care nu îl remarcasei inițial, precum și felul în care este relatată povestea, începând cumva aproape de final și oferindu-ne din ce în ce mai multe indicii despre cum s-a ajuns aici și ce urmează prin flashback-uri.

De aia, aproape fiecare serial al lui Flanagan ar putea fi categorisit ca „o poveste cu final anunțat”. Flanagan îți arată deseori unde vor ajunge personajele sale, sau ce se va întâmpla cu ele, încă din primele episoade ale unui serial, însă aici e mai evident ca în oricare altă creație a sa. Știi deja de la început ce s-a întâmplat cu copiii familiei Usher, tot ce îți rămâne de făcut este să deslușești de ce și cum.

Mi se pare o abordare foarte curajoasă în cinematografie, aceea de a arăta practic finalul unora dintre poveștile tale, care are nevoie să fie ajutată de măcar unul din două lucruri pentru a funcționa: fie de un nume puternic în spate, astfel încât spectatorul să aibă încredere că merită să înțeleagă restul poveștii, fie de un mister atât de bine construit încât să îi capteze atenția și să îl facă să își dorească să afle totul.

Din fericire, The Fall of the House of Usher le are pe amândouă.

House of Usher = Succession, varianta Big Pharma

Dacă ai văzut Succession, nu ai cum să nu simți că Flanagan a adus câteva din elementele personajelor de-acolo în familia Usher. E oarecum normal, pentru că Usherii sunt într-o poziție similară cu familia Roy, controlând un imperiu Pharma, însă având o mulțime de alte piste pe care le explorează – unul dintre copii este în lumea jocurilor video, altul conduce o rețea de știri, un altul se pregătește de lansarea unui startup și tot așa. Cea mai mare asemănare este între Tamerlane Usher (interpretată de Samantha Sloyan) și Siobhan Roy (Sarah Snook), cele două având același look și o relație la fel de toxică și de disfuncțională.

Diferența principală este elementul horror prezent aici, care îi conferă lui House of Usher o diferență semnificativă față de alte povești ce prezintă căderea unui imperiu familial. 

The Fall of the House of Usher urmărește felul în care se destramă familia Usher, membrii acesteia fiind, unul câte unul, victime ale unei prezențe misterioase, care pare legată cumva de trecutul celor doi capi ai familiei, Roderick și Madeline Usher. Serialul are 8 episoade, toate cu o durată de aproximativ o oră, cu excepția celui final, care ajunge pe la o oră și 20 de minute. Este horror, deci te poți aștepta la scare jumps, dar sunt făcute cu măsură, limitate la una sau două per episod, și îți dai seama destul de ușor când vin, deși una dintre ele m-a surprins serios. Serialul este +18, din motive destul de clare – limbaj, droguri și scene finale violente ale unor personaje. 

Carla Gugino, te ador

Cr. Eike Schroter/Netflix © 2023

Așa cum am menționat, o mare parte din distribuție a fost prezentă și în proiectele sale anterioare: Carla Gugino (foto sus), care a jucat și în Haunting of Hill House și în Gerald’s Game, Kate Siegel, care e și soția lui Flanagan și a mai jucat în Haunting of Hill House, Bly Manor și Midnight Mass, Rahul Kohli, care a mai jucat în Bly Manor și The Midnight Club, Samantha Sloyan din Midnight Mass și lista poate continua pentru încă vreo 30 de rânduri. Flanagan iubește să lucreze cu aceiași actori în diferite proiecte, și lucrul acesta este, de cele mai multe ori, în favoarea sa.

Exemplul cel mai elocvent este Carla Gugino, care face în The Fall of the House of Usher, îndrăznesc să spun, cea mai bună interpretare din cariera sa. Îți captează atenția în fiecare scenă în care se află, joacă un personaj diferit în fiecare episod și reușește să fie în același timp amenințătoare, seducătoare și o prezență care te face să simți exact același lucru pe care îl simt și personajele: știi că nu ar trebui, dar tot te simți atras de ea. Realizează un adevărat tour de force și este, în opinia mea, o interpretare care trebuie să primească o nominalizare la Emmy-urile de anul viitor. De la gesturile simple, uneori imperceptibile, ale mâinii atunci când vorbește cu un personaj, până la ușurința cu care își schimbă tonul, totul mi se pare perfect la interpretarea Carlei Gugino.

Nu o să iau la rând toate personajele, pentru că sunt mult prea multe și mi-ar lua o eternitate să vorbesc despre ele, dar o să mai menționez la capitolul plusuri majore și interpretările lui Bruce Greenwood (Roderick Usher) și Willa Fitzgerald (Young Madeline), care mi s-au părut amândouă la un nivel foarte ridicat. Roderick Usher are rolul naratorului, până la un anumit punct, și reușește foarte bine să portretizeze un magnat în industria Pharma fără scrupule și care conștientizează foarte bine rolul său în întreaga poveste, la final de drum. Madeline cea tânără iese mult mai mult în evidență față de cea din prezent, dând dovadă de o gândire cinică, punctuală, chiar mai fără scrupule decât a fratelui său, în care ea și acesta sunt pe primul plan tot timpul, iar Willa Fitzgerald reușește să portretizeze asta în fiecare moment și cu fiecare expresie facială.

Cr. Eike Schroter/Netflix © 2023

Mai sunt alte interpretări foarte bune, precum cea a lui Rahul Kohli (foto sus), în rolul lui Leo Usher, unul dintre moștenitori care are probleme mari cu drogurile, sau Michael Trucco, în rolul predecesorului lui Roderick la șefia companiei Fortunato, deținută de Usheri în prezent. Însă una asupra căreia trebuie să atrag atenția, pentru că a fost o surpriză să îl regăsesc aici, este cea a lui Mark Hamill, în rolul „fixerului” familiei, un avocat bun la toate, care e cumva și principalul perete între familie și cei care vor să interacționeze cu ei sau să le facă rău, omul pe care îl chemi atunci când ai nevoie să facă cineva curat după ce ai lăsat în urmă. Hamill excelează în acest rol, unul în care nu îmi amintesc să îl fi văzut până acum în vreuna dintre producțiile sale anterioare. 

Schimbarea e bună uneori

Uneori alegerea lui Flanagan de a folosi aceiași actori ca în producțiile sale anterioare poate însă dăuna puțin. Spre exemplu, Tamerlane Usher, interpretată de Samantha Sloyan, de care am vorbit mai sus. Samantha joacă și în Midnight Mass rolul unei antagoniste absolut diabolice, și face lucrul ăsta atât de bine acolo încât îmi e foarte greu să o văd într-un rol secundar acum – mai ales într-unul care a fost jucat mai bine de Sarah Snook. 

Cr. Eike Schroter/Netflix © 2023

Și nu sunt nici un fan al castingului soției lui Flanagan, Kate Siegel, pentru că mi se pare că are un rol similar cu cel din alte seriale ale sale – acea femeie rece, calculată și rea, care e pregătită să facă orice ca să își atingă scopul. Nu pot să nu simt că am mai văzut-o pe Siegel în rolul acesta, vorbind la fel, cu motivații și comportament similar. La polul opus este Ruth Codd, în rolul lui Juno, soția foarte tânără a lui Roderick Usher, jucând un rol extrem de diferit de cel din The Midnight Club, însă mult mai puțin credibil în cazul de față, în opinia mea.

Cum spuneam, Mike Flanagan adoră să integreze elemente pe care le poți rata cu ușurință la o primă vizionare în cadrele sale. Fantome, indicii, semne ale răului, toate astea sunt prezente în fundalul anumitor secvențe din Fall of the House of Usher, iar cadrele largi, care prezintă un loc distrus sau care e pe cale să cadă, sunt „the bread and butter” în ceea ce îl privește pe domnul Flanagan. Există însă un cadru absolut îngrozitor (în sensul bun al cuvântului), care mi-a rămas întipărit pe retină după ce l-am văzut – o prezentare generală a unui loc în care o masă de corpuri este adunată, o imagine groaznică, ce surprinde ultimele momente ale unor personaje – cu adevărat desprinsă dintr-un coșmar, dar extraordinar de potrivită într-un astfel de serial.

Sunetul este un alt element pe care Flanagan îl folosește foarte bine în producțiile sale, inclusiv aici, contribuind la unele scene și aducând mai multă tensiune. Efectele speciale sunt foarte bune în majoritatea episoadelor, finalul aduce însă câteva scene unde am strâmbat puțin din nas, dar nimic care să te scoată din atmosfera serialului.

Concluzia connect

The Fall of the House of Usher este o întoarcere a lui Mike Flanagan la ceea ce știe el să facă mai bine: horror și mister, combinate aproape perfect, care să te țină lipit de ecran ore bune. Este un adio spus celor de la Netflix, pentru că acesta va produce câteva seriale pentru Amazon în curând, și mi se pare unul mai mult decât sugestiv pentru ceea ce a însemnat Mike Flanagan pentru Netflix: un maestru al horror-ului, omul care a avut cea mai mare influență în ceea ce privește acest gen pentru serviciul de streaming. House of Usher aduce o poveste excelent scrisă despre colapsul unei familii și în topul meu personal în ceea ce privește serialele de pe Netflix ale lui Flanagan l-aș pune undeva sub Midnight Mass și Haunting of Hill House.

9Nota connect

Asus ROG Zephyrus g16 - 2024

Etichete: , , , , , , ,