Anul 2025 pare să se anunțe unul plin pentru AMD. Compania investește mult pentru a-și menține avansul în domeniul procesoare destinate gamerilor, dar încearcă să rămână și în cursa pentru plăci video. Pe lângă multiple procesoare de gaming AMD a făcut și un mic anunț legat de plăcile video Radeon RX 9000, dar nu a intrat în foarte multe detalii, anunțând oficial doar două modele, fără prea multe specificații tehnice.
Radeon RX 9070 și 9070 XT: upscaling cu AI și ray tracing îmbunătățit
Pentru că nu avem foarte multe informații despre plăcile video, putem începe cu ele. În loc să prezinte o întreagă serie de plăci video noi, așa cum a făcut NVIDIA, AMD a adus doar două plăci video la CES 2025. Este vorba despre Radeon RX 9070 și RX 9070 XT. Astfel debutează și noua formulă de identificare a modelului, mai bine aliniată la convenția de nume de la NVIDIA.
Aceste două modele vor intra în concurență directă cu noile modele GeForce RTX 5070 și 5070 Ti de la NVIDIA, iar AMD promite îmbunătățiri majore care ar putea apropia performanța modelelor sale de ceea ce oferă concurența. Ambele vor fi livrate însă cu 16 GB memorie GDDR6, ceea ce ar pune modelul de bază în avantaj față de 5070, care vine cu doar 12 GB.
Cipul Grafic Navi 48 este construit pe 4nm și folosește noua arhitectură RDNA4. Aceasta integrează, pentru prima dată și AI, ceea ce permite noua tehnologie de upscaling și frame generation FSR4. Îmbunătățirile cele mai mari le așteptăm la nivelul redării de grafică cu ray tracing, acolo unde AMD avea, în trecut probleme. Aceste tehnologii AI și ray tracing noi de la AMD au fost folosite recent și pe PlayStation 5 Pro. Nu avem încă prețuri, dar plăcile ar trebui să intre la pre-comandă spre sfârșitul lunii ianuarie.
Procesoare pentru gaming
Noile modele Ryzen X3D pentru desktop
Atunci când vorbim despre procesoare dedicate gamerilor, avem de a face cu trei categorii importante. Prima este cea desktop, acolo unde AMD domină clasamentele de performanță de câțiva ani deja. În urmă cu doar două luni, compania lansa Ryzen 7 9800X3D, cel mai performant procesor de gaming din lume, iar astăzi, oferta de modele X3D pentru desktop se îmbogățește cu încă două variante: Ryzen 9950X3D și Ryzen 9900X3D. Acestea sunt realizate pentru a fi instalate în computere pe care ai nevoie și de nuclee în plus pentru sarcini de productivitate.
Model | Nuclee/Fire de execuție | Frecvență Boost/Bază | Cache Total | PCIe | TDP |
---|---|---|---|---|---|
AMD Ryzen™ 9950X3D | 16C/32T | Up to 5.7 / 4.3 GHz | 144 MB | Gen 5 | 170W |
AMD Ryzen™ 9900X3D | 12C/24T | Up to 5.5 / 4.4 GHz | 140 MB | Gen 5 | 120W |
Ambele sunt construite folosind două chiplet-uri (CCD), însă doar unul dintre ele beneficiază de memoria 3D V-Cache care duce la accelerarea masivă a performanței în jocuri. La fel ca în cazul 9800X3D, memoria este acum plasată sub CCD, pentru latență mai mică și temperaturi mai scăzute.
Ryzen 9950X3D beneficiază de un design cu 16 nuclee și 32 de fire execuție (8 nuclee per CCD), frecvență de bază de 4,3 GHz și boost la 5,7 GHz, 144 MB memorie cache totală și un TDP de 170W. Modelul Ryzen 9900X3D renunță la patru nuclee, pentru o configurație 12 core / 24 threads, are frecvență de bază de 4,4 GHz, dar boostează la „doar” 5,5 GHz. Acest model este livrat cu 140 MB memorie cache și un TDP de 120W. Aceste modele vor ajunge în magazine în primul trimestru al anului. Prețurile nu au fost dezvăluite, dar cu siguranță nu vor fi mici, așa cum am văzut în cazul modelelor X3D cu multe nuclee în trecut. Ryzen 9800X3D lipsește constant din stoc încă de când s-a lansat, din cauza cererii foarte mari și ne așteptăm să se întâmple la fel și cu noile variante, în ciuda prețurilor mai mari.
Ryzen Z2: chipset-uri noi pentru console portabile
Pentru dispozitive portabile de gaming, precum console în stilul Steam Deck, Legion Go sau ROG Ally, AMD anunță anul acesta seria de procesoare Ryzen Z2. Acestea beneficiază de configurații similare cu ceea ce am văzut în trecut în gama Z1 și promit atât performanță mai înaltă, cât și eficiență mai bună pentru autonomie mai mare. Totuși, există diferențe destul de mari între cele trei modele de cipuri.
Model | Nuclee/Fire de execuție | Frecvență Boost/Bază | Cache Total | GPU | Nuclee GPU | cTDP |
---|---|---|---|---|---|---|
AMD Ryzen™ Z2 Extreme | 8C/16T | Up to 5.0 / 2.0 GHz | 24 MB | AMD RDNA™ 3.5 | 16 | 15-35W |
AMD Ryzen™ Z2 | 8C/16T | Up to 5.1 / 3.3 GHz | 24 MB | AMD RDNA™ 3 | 12 | 15-30W |
AMD Ryzen™ Z2 Go | 4C/8T | Up to 4.3 / 3.0 GHz | 10 MB | AMD RDNA™ 2 | 12 | 15-30W |
Ryzen Z2 Extreme este noul „flagship” al seriei. Acesta pare să fie bazat pe noile modele de procesoare „Strix Point” cu nuclee Zen5, dar fără capabilitățile AI active. Acesta folosește un design 8-core, dar doar trei dintre acestea sunt nuclee Zen5 „complete”. Celelalte 5 nuclee sunt de tip Zen5c sau „compacte”. Noul CPU atinge frecvențe în boost la 5 GHz, are 24 MB memorie cache la dispoziție și poate rula la un TDP între 15 și 35W. Asta înseamnă că și la putere minimă, va consuma la fel de multă energie precum Z1 Extreme pe modul „Performance”, în timp ce „Turbo” urcă de la 30 la 35W. GPU-ul de pe acest model primește 4 nuclee în plus față de Z1 Extreme, pentru un total de 16 nuclee RDNA 3.5. Ar trebui să vedem un boost de performanță bun, dar nu tocmai revoluționar la trecerea dintre Z1 Extreme și Z2 Extreme.
Ryzen Z2 „standard” pare să fie însă bazat pe tehnologia mai veche, fiind similar în capabilități cu vechiul Z1 Extreme. Vorbim despre un procesor „Hawk Point” (seria Ryzen 8000) rebrand-uit, cu 8 nuclee Zen4, 16 fire de execuție, boost la 5,1 GHz, 24 MB cache și un GPU RDNA 3 (probabil Radeon 780M) cu 12 nuclee. Față de Z1 „non-extreme” diferența de performanță va fi una mare, dar față de „Z1 Extreme”, ar trebui să fie apropiat, sau puțin mai bun noul Z2. Ryzen Z2 funcționează între 15 și 30W.
În cele din urmă avem Ryzen Z2 Go, procesorul cel mai „simplu” din această gamă. Acesta pare să fie mai degrabă bazat pe design-ul chipset-ului folosit în Steam Deck, dar cu ceva mai multă putere. Avem patru nuclee Zen2, la fel ca pe procesorul Van Gogh de pe Steam Deck, dar care pot urca la 4,3 GHz în boost, față de 3,5 GHz. Acest procesor beneficiază de 10 MB memorie cache și vine cu un GPU cu 12 nuclee RDNA 2, cu patru peste Steam Deck. Acesta este procesorul care stă la baza noului dispozitiv Legion Go S de la Lenovo și pare să fie momentan exclusiv acestui model. Testele preliminare arată că există un boost mic de performanță față de un Steam Deck OLED.
Dispozitive cu Ryzen Z2 Extreme, Ryzen Z2 și Ryzen Z2 Go urmează să fie lansate în viitorul apropiat, în prima parte a anului 2025.
Ryzen X3D și pentru laptop-uri
În cele din urmă, avem procesoarele de gaming pentru laptop-uri performante. AMD aduce din nou un model cu memorie X3D pe laptop-uri, varianta Ryzen 9 9955HX3D, cu 16 nuclee și 32 fire de execuție. Pare să fie o versiune mobilă a lui 9950 despre care am vorbit anterior, cu frecvență de bază de 2,2 GHz, boost la 5,4 GHz, 144 MB memorie cache și TDP între 55 și 75W.
Model | Nuclee/Fire de execuție | Frecvență Boost/Bază | Cache Total | Model Grafică | Nuclee Grafică | cTDP |
---|---|---|---|---|---|---|
AMD Ryzen™ 9 9955HX3D | 16/32 | Up to 5.4 / 2.5 GHz | 144 MB | AMD Radeon™ 610M graphics | 2 | 55-75W |
AMD Ryzen™ 9 9955HX | 16/32 | Up to 5.4 / 2.5 GHz | 80 MB | AMD Radeon™ 610M graphics | 2 | 55-75W |
AMD Ryzen™ 9 9850HX | 12/24 | Up to 5.2 / 3.0 GHz | 76 MB | AMD Radeon™ 610M graphics | 2 | 45-75W |
Imediat sub el vine Ryzen 9 9955HX cu un cpu aproape identic, dar fără memoria 3D V-Cache. Acesta oferă „doar” 80 MB L3 Cache cu un TDP identic.
Cel mai „slab” model al seriei este Ryzen 9 9850HX, cu 12 nuclee și 24 fire de execuție, frecvență de bază de 3 GHz și boost la 5,2 GHz. Acesta vine cu 76 MB memorie cache și poate rula la TDP între 45 și 75W. Toate aceste modele au și un GPU Radeon 610M integrat cu 2 nuclee, pentru momentele în care laptop-ul va funcționa pe baterie
Toate aceste procesoare se vor regăsi în noile generații de laptop-uri de gaming ale partenerilor AMD, care sunt în 2025 mai mulți ca niciodată, în special datorită performanței înalte pe care procesoarele sale o oferă.