Hades, Braid și un joc Casa de Papel, incluse în abonamentul Netflix pe mobil

Scris de | 13 noiembrie, 2023
Hades, Braid și un joc Casa de Papel, incluse în abonamentul Netflix pe mobil

Probabil că nu mulți utilizatori de Netflix știu, dar abonamentul lor pentru serviciul de streaming de filme și seriale include de ceva vreme deja și jocuri video pentru mobil, atât pe Android, cât și pe iOS. Compania a anunțat recent în cadrul evenimentului Geeked Week, unde a prezentat noi trailere și anunțuri pentru filme și seriale originale, că mai multe jocuri foarte apreciate vor veni de pe PC și console pe mobil, exclusiv prin intermediul abonamentelor la Netflix. Cap de listă este Hades, unul dintre cele mai bune jocuri ale ultimilor ani.

Abonamentul Netflix nu mai este doar pentru filme, oferind acum jocuri de top, fără costuri adiționale

Hades, lansat în 2020, și unul dintre cele mai apreciate jocuri de tip rogue-like din istorie, va fi inclus din abonamentul Netflix și va fi jucabil pe iOS sau Android fără un cost suplimentar. Jocul va fi exclusiv Netflix, deci chiar dacă descărcarea se face prin App Store sau Google Play Store, acesta nu va fi disponibil pentru a fi cumpărat individual. Doar cei care au abonament Netflix vor putea să îl descarce și să îl ruleze.

Dacă nu sunteți fani ai stilului repetitiv de joc din Hades, care te pune să iei jocul de la capăt de fiecare dată când mori, păstrând doar anumite resurse și upgrade-uri, Netflix propune o listă destul de bună de hit-uri indie pe abonamentul său. Braid Anniversary Edition va fi de asemenea inclus în lista de jocuri de pe Netflix, începând cu 30 aprilie, simultan cu lansarea jocului pe celelalte platforme.

Death’s Door, un action-adventure top-down lansat în 2021, va fi de asemenea inclus în abonament, dar și action-platformer-ul Katana Zero.

Și, pe lângă aceste jocuri care s-au bucurat de succes la lansarea pe alte platforme, Netflix promite și câteva jocuri „originale”, bazate pe serialele și filmele sale. Shadow And Bone: Enter the Fold spune povestea dintre cele două sezoane ale serialului și este deja disponibil. Un joc bazat pe Casa de Papel va fi de asemenea lansat în curând, alături de serialul spin-off Berlin, iar alte două jocuri Netflix, Chicken Run: Eggstraction și Dragon Prince: Xadia, vor fi lansate în 2024.

Ușor-ușor, abonamentul Netflix devine și o sursă foarte bună de jocuri, nu doar de filme și seriale. Cu peste 80 de titluri deja disponibile și promisiunea adăugării multor noi titluri extra, abonamentul Netflix devine unul dintre cele mai bune pentru jocuri de mobil din piață. Apple și Google oferă la rândul lor abonamente de jocuri prin Apple Arcade și Google Play Pass, cu multe titluri, însă multe sunt jocuri „clasice” de mobil, nu experiențe complete precum cele de pe alte platforme de gaming, așa cum aduce acum Netflix. Partea cea mai bună este că nu trebuie să plătești în plus pentru acces. Este foarte posibil să ai deja un abonament Netflix, iar aceste jocuri să vină „bonus” la ceea ce plăteai deja.

Etichete: , , , , , , ,

Sursa: Engadget