Studiu: „viatavesnica26” și „troglodit”, printre cele mai comune parole folosite în România

Scris de | 21 noiembrie, 2023
Studiu: „viatavesnica26” și „troglodit”, printre cele mai comune parole folosite în România

NordPass, serviciul de securizare al parolelor care aparține de NordVPN, a publicat o listă cu cele mai populare parole din lume, care se întâmplă să fie și unele dintre cele mai puțin sigure parole posibile. Există un clasament de top 200 cele mai comune parole din lume, dar și un clasament pe țări, inclusiv din România. Se pare că românii nu sunt foarte inventivi atunci când vine vorba despre securizarea conturilor, mulți păstrând parolele „implicite”.

Top 20 cele mai „banale” parole din România în 2023

  1. admin
  2. 123456
  3. 123456789
  4. password
  5. 12345678
  6. digi
  7. parola
  8. qwqwqwqw
  9. gavrila123*-
  10. deep1234
  11. viatavesnica26
  12. p@rola12#$
  13. Server200
  14. alexandru
  15. reebok88
  16. pasword123
  17. andrei
  18. 12345
  19. 1234567890
  20. Troglodit

„admin”, „parola”, ”password” sau un șir de cifre sau combinații între acestea sunt printre cele mai comune parole folosite pentru a securiza conturi în România. Interesant este însă că „digi” este una dintre parolele cele mai folosite, cel mai probabil fiind utilizate pentru a accesa setările de router pentru conexiunile de internet furnizate de RCS/RDS.

Cele mai creative parole din listă sunt însă „viatavesnica26” și „Troglodit”, fiind cel puțin amuzante și ușor de reținut. Acestea sunt și printre cele mai sigure din listă. Pentru viatavesnica26, NordPass susține că ar fi nevoie de secole de încercări eșuate pentru a o sparge cu un atac „brute force”. Troglodit este însă o parolă mai simplă, putând fi spartă într-o singură zi. În comparație cu celelalte, care pot fi sparte în câteva secunde, chiar și aceasta este semnificativ mai avansată.

Top 10 cele mai folosite parole din lume

  1. 123456
  2. admin
  3. 12345678
  4. 123456789
  5. 1234
  6. 12345
  7. password
  8. 123
  9. Aa123456
  10. 1234567890

Cele mai populare parole din lume sunt însă tot șirurile de cifre consecutive, alături de „admin” și banalul „password”.

Același raport NordPass menționează că cei care folosesc servicii de streaming folosesc cele mai slabe parole, conforma acestui studiu, în comparație cu parolele de pe alte site-uri. Cel mai probabil, cauza acestui fapt este account sharing-ul, utilizatorii folosind alte parole, mai simple și mai ușor de „pasat” către alți utilizatori, decât folosesc pe servicii complet private.

Etichete: , ,