Reușește noul Razer Blade 14 să ducă mai departe moștenirea familiei? (review)

Reușește noul Razer Blade 14 să ducă mai departe moștenirea familiei? (review)

Scris de | 29 noiembrie, 2023

Laptopul de gaming există ca și concept din 2011, atunci când Razer a debutat pe piață cu Razer Blade – primul laptop de gaming, în adevăratul sens al cuvântului. Din acel moment a început o adevărată întrecere între producători, o cursă care nu s-a încheiat nici astăzi. Și ce a început cu Razer, au continuat nume precum ASUS Republic of Gamers, Gigabyte AORUS, Alienware de la DELL și mulți alți producători de calibru mare.

În recenzia de astăzi, vreau însă să revenim la origini și să aruncăm o privire la familia de produse care a lansat acest trend . Așa că am pus mâna pentru un test pe Razer Blade 14 (2023), un urmaș al primului laptop de gaming lansat vreodată. Este vorba despre o versiune de top, a cărui configurație hardware conține un procesor AMD Ryzen 9 7940HS și o placă video NVIDIA GeForce RTX 4070 Laptop de 140W. Haideți așadar, să vedem dacă Razer a reușit să rămână un jucător de top într-o categorie de produse pe care a creat-o.

Razer Blade 14 este dotat cu hardware de top

Razer Blade, primul model, este un laptop de gaming cu diagonală de 17”, dar odată cu evoluția tehnologiei diagonalele s-au diversificat, iar acum oferta este mult mai mare. Astfel, pentru recenzia de astăzi am primit Razer Blade 14, cel mai mic dintre Blade-urile moderne care urcă până la diagonale de 18”. Și ce primești într-un format atât de mic? Uhm, destul de mult laptop, ca să fiu sincer.

ProcesorAMD Ryzen 9 7940HS
(8 nuclee / 16 thread-uri, frecvență de până la 5.2 GHz)
Placă video (iGPU)AMD Radeon 780M
Placă videoNVIDIA GeForce RTX 4070 Laptop
(115W + 25W Boost)
Memorie RAM32GB DDR5-5600
(configurație dual-channel)
Stocare1TB SSD NVMe PCIe 4.0 x4
ConectivitateWi-Fi 6E + Bluetooth 5.3
2x USB 3.2 Gen2, 2x USB 4, HDMI 2.1, jack 3.5mm
Ecran14″ QHD+ 240 Hz, 2560 x 1600
AMD FreeSync Premium, finisaj anti-reflexii, acoperire 100% DCI-P3
AudioDifuzoare stereo, THX Spatial Audio, 7.1 Codec Support (via HDMI)
Baterie68.1WHr lithium-ion polymer
Încărcător de 230W
Dimensiuni17.99 x 228 x 310.7 mm
Greutate1.84 kg
Razer Blade 14

Să începem cu procesorul, the latest and the greatest de la AMD, așa-numitul Ryzen 9 7940HS – un procesor cu opt nuclee și 16 fire de execuție, a cărui frecvență în Boost atinge 5.2 GHz. Toate astea vin cu prețul unui consum de până la 45W, ceea ce nu sună deloc rău atunci când iei în considerare și soluția grafică integrată, AMD Radeon 780M. Iar dacă nu vrei modelul ăsta, Razer Blade 14 mai poate fi configurat cu un AMD Ryzen 9 6900HX de anul trecut.

În testele de performanță pe care le-am susținut, AMD Ryzen 9 7940HS s-a descurcat chiar bine. Am folosit Cinebench R23, Cinebench 2024 și Geekbench 6, iar cum ăsta este primul review de laptop de gaming pe care-l realizez pentru Connect, o să folosesc rezultatele obținute de Razer Blade 14 ca și baseline pentru viitoarele recenzii. Și cu asta vă dau și un mic spoiler: în curând o să stăm de vorbă despre un laptop de gaming de 18 inch, așa că stați cu ochii pe platformele noastre.

BenchmarkTestRezultat
Cinebench R23Single-Core1800
Multi-Core15170
Cinebench 2024Single-Core106
Multi-Core867
Geekbench 6Single-Core2609
Multi-Core11531

Pe partea de placă video dedicată, ce-am primit la test este dotat cu NVIDIA GeForce RTX 4070 Laptop cu TGP de 140W, adică cea mai sănătoasă distribuție de Laptop a acestui chip. Ultima generație de la NVIDIA, adică știe Ray Tracing, DLSS 3.5 și toate nebuniile pe care le-a mai scos tabăra verde în ultimii ani. Am supus-o și pe asta unor teste, iar rezultatele sunt chiar bune. În cazul plăcii video am folosit Cinebench 2024, suita 3DMark și trei jocuri pe care le voi tot folosi de-acum înainte.

BenchmarkTestRezultat
Cinebench 2024GPU11165
3DMarkSpeed Way2888
Port Royal7146
TimeSpy Extreme5503

Pe partea de benchmark, punctajul arată bine și reușește să îmi stabilească un standard destul de ridicat pentru laptopurile ce va să vină la test de-acum înainte. Cât despre gaming, aici este mai greu de cuantificat și explicat în FPS-uri pentru că sunt prea multe lucruri care variază, așa că doar vă voi povesti experiența mea. Am jucat Cyberpunk 2077 la rezoluția nativă (2560 x 1600) și am activat Ray Tracing pe setarea Ultra. Cu ajutorul DLSS 3 am menținut un framerate de peste 60 de cadre constant, în scene interioare atingând și 100+ FPS.

În Counter-Strike 2 am bifat peste 240 FPS cu detaliile la Medium în majoritatea timpului, iar în Assassin’s Creed Mirage am obținut peste 70 FPS cu detaliile la setarea Very High și cu DLSS dezactivat.

Restul de specificații nu variază prea mult, mai ales că sunt destul de standardizate. Avem 1TB de stocare pe SSD M.2 NVMe PCIe 4.0, adică un echilibru perfect între capacitatea de stocare și viteză. Altă variantă n-ai aici, deci fie te mulțumești cu ăsta, fie schimbi cu ce vrei. Am vrut totuși să-l testez ca să văd cât de rapid este, iar rezultatele nu au fost chiar atât de rele. Am obținut o viteză la citire de 6732 MB/s și viteză la scriere de 4989 MB/s.

CrystalDiskMark (SEQ1M)Read6732 MB/s
Write4989 MB/s

Avem și 32GB de memorie RAM DDR5-5600, configurație dual-channel cu două batoane de câte 16GB. Mai poți alege o configurație cu 16GB dual-channel, ori, destul de ciudat, o variantă cu 16GB sudați direct pe placa de bază. Dacă vrei mai mult, poți face upgrade la 64GB, dar te descurci neavând opțiunea de a-l cumpăra maxed-out. În rest mai avem WI-Fi 6E, Bluetooth 5.3, USB 4, USB 3.2 Gen 2, HDMI 2.1, tot felul de opțiuni de conectivitate ca să fii sigur că nu îți lipsește nimic.

Inspecția tehnică

La ce pedigree are acest Razer Blade 14, vă dați seama că așteptările mele pe partea de construcție sunt destul de mari. Și încă de la prima atingere știi că ai de-a face cu un laptop cu adevărat premium, construit bine și neașteptat de compact pentru puterea pe care o oferă. Singurul laptop similar care îmi vine în minte este excelentul Zephyrus G14 de la Republic of Gamers.

Nu vorbim despre vreun design futurist, cu muchii ascuțite și alte nebunii. Ce avem în față este un dreptunghi negru, relativ grosuț, cu marginile parcă împrumutate de la iPhone 15 – singura chestie distinctivă este logo-ul Razer de pe centrul capacului, care se aprinde atunci când folosești laptopul. Îmi place la nebunie chestie asta și mă trimite cu gândul la MacBook-urile de-acum ceva ani.

Pe laterale găsim cele patru port-uri USB dintre care două sunt USB 4 Type-C, iar celelalte două sunt USB 3.2 Gen2 Type-A. Mai găsim un HDMI 2.1 pentru a conecta un ecran secundar 4K120, un jack combo pentru căști cu microfon, un port de securitate Kensington și conexiunea încărcătorului. Nu știu de ce Razer au ales un port proprietar atât de ciudat, dar mi-ar fi plăcut să văd un încărcător clasic pe USB Type-C.

La interior avem parte de un aranjament cât se poate de simplu. Ai tastatura de mici dimensiuni, însă cu săgeți direcționale și tastele de funcții (F1 – F12), iar direct sub ea ai cel mai mare touchpad pe care l-am văzut pe un laptop. Nu mint când spun că e cam cât lopata mea de palmă și este acoperit cu un strat protector de sticlă. De-o parte și de alta a tastaturii găsim și niște perforații pentru difuzoare, cred, și cam atât.

Razer Blade 14

Construcția lui Razer Blade 14 nu este deloc complicată, dar fix aerul ăsta minimalist m-a atras la el. Îmi place că nu încearcă să fie “de gaming”, și nici nu încearcă să fie special în vreun fel… este Razer, știi deja ce-i poate pielea.

Formatul miniatural mai are însă o consecință – diagonala ecranului este limitată la 14”, iar aici Razer au trebuit să devină creativi. Prin introducerea unui panou cu rată de aspect 16:10, aceștia au mai câștigat niște pixeli extrem de valoroși într-un format și așa limitat. Și ce mai ecran au “înghesuit” aici!

Vorbim despre un ecran cu rezoluție QHD+, adică 2560 x 1600, a cărui rată de refresh atinge 240Hz. Asta rezultă în imagini foarte sharp și extrem de fluide, iar grație timpului de răspuns de sub 3ms nu vei simți niciun fel de input lag. Producătorul nu a specificat ce fel de panou este acesta, dar tind să cred că avem în față deja clasicul IPS-grade, adică un VA calibrat bine din fabrică. Iar ăsta face 100% din spectrul de culoare DCI-P3, deci o să fie destul de precis.

Razer Blade 14

În utilizare este un ecran foarte rapid, imaginile se mișcă fluid și culorile reușesc să-ți fure privirea… astea și luminozitatea imensă. Dar asta face din Razer Blade 14 un laptop portabil bun, pentru că nu vei avea probleme dacă te hotărăști să lucrezi în aer liber, ori în zone luminoase precum un studio foto.

De văzut se vede bine, dar câteodată vrei să și auzi ce se întâmplă în joc, iar la categoria asta Razer Blade 14 m-a lăsat cam rece. Difuzoarele sunt acolo, există, doar că nu oferă nimic din ce mă așteptam de la un laptop de calibrul ăstuia. Sunetul este puternic, dar este plat și se simte o gâjâială discretă. Probabil merge reglat din egalizator, dar dacă asta este setarea standard, majoritatea o vor lua de bună și vor spune că sună prost.

Razer… isme

Relația mea cu Razer ca brand este destul de ok, dar dacă este ceva ce nu-mi place de la producătorul ăsta, cu siguranță este vorba despre Razer Synapse. După ani de zile de folosit diferite versiuni ale lui Deathadder și testat cam tot ce are producătorul în ofertă prin prisma recenziilor pe care le scriu, știu una și bună: softul ăla este defect din naștere.

Numai că situația stă diferit pe Razer Blade 14, iar aici pare că merge fără probleme. La nivel de laptop, aplicația Synapse te lasă să modifici o mulțime de chestii. Ai control asupra tastaturii și iluminarea de pe taste, poți să îți personalizezi profilul de performanță așa cum dorești, ai setări pentru display și preferință pe placa video, cât și un mod de optimizare a duratei de viață a bateriei.

Totul a funcționat așa cum trebuie, și nici măcar adăugarea unui produs Razer în mix nu a creat probleme. Am conectat un Deathadder V3 Pro la laptop și a mers din prima, oferindu-mi aceleași opțiuni ca și-n aplicația de pe desktop-ul meu. Și cu asta, eu zic că am cam acoperit tot ce era de acoperit.

Razer Blade 14 (2023) este un strămoș demn de pedigree-ul familiei din care face parte. În punctul ăsta, laptopurile Blade nu mai au nimic de dovedit, iar asta se vede clar în abordarea relaxată pe care a avut-o producătorul aici. Un design stealth, minimalist, combinat cu o configurație hardware sănătoasă și un ecran superb, fac din acest laptop una dintre alegerile de top din categoria sa. Dacă vrei un model portabil, arătos și puternic, ai în față candidatul ideal.

Etichete: , ,