Cum descarci gratuit jocurile GTA Trilogy prin intermediul abonamentului Netflix

Scris de | 15 decembrie, 2023
Cum descarci gratuit jocurile GTA Trilogy prin intermediul abonamentului Netflix

Cele trei jocuri incluse în pachetul Grand Theft Auto Trilogy, în ediția Definitive Edition, remasterizată cu elemente grafice moderne, sunt acum disponibile pentru download gratuit pe iOS și Android pentru toți abonații Netflix. Astfel, dacă aveți un abonament activ la Netflix, puteți juca aceste titluri pe toată perioada pe care acest abonament rămâne activ. Iată cum poți beneficia de jocuri:

Pasul 1: Instalează Netflix pe smartphone sau tabletă

Dacă ai deja Netflix instalat, poți sări peste acest pas, însă dacă nu ai folosit Netflix pe telefon, deși ai deja un abonament pe care îl folosești pe PC sau televizor, trebuie, mai întâi să instalezi aplicația din Google Play Store pe Android sau App Store pe iOS/iPadOS. 

Pasul 2: Autentifică-te în aplicația Netflix

Și acest pas poate fi sărit de către cei care au deja Netflix pe telefon. Cei care nu îl au trebuie să folosească un cont cu un abonament activ la prima rulare a aplicației pentru a se autentifica în aplicație. Dacă nu ai un abonament activ de Netflix, nu există posibilitatea de a face un cont nou în aplicație. Netflix permite înscrierea de conturi doar de pe site-ul său, din browser, pentru a evita taxele extra din magazinele de aplicați. 

Pasul 3: Accesează categoria jocuri de mobil din aplicație

Întrucât jocurile de mobil sunt o adiție relativ nouă în aplicația Netflix, acestea nu sunt imediat evidente. Nu există un tab dedicat în aplicație și trebuie doar să scroll-ezi puțin în jos de pe pagina principală până când apare categoria Mobile Games. Această categorie poate fi poziționată mai sus sau mai jos, în funcție de ce show-uri și filme noi are Netflix de promovat atunci când intri în aplicație.

Pasul 4: Descarcă jocul

Această categorie este doar o listă orizontală de titluri și nu poți să cauți prin ea sau să deschizi o categorie mai mare care să afișeze toate jocurile într-o listă. Fiind cele mai noi, titlurile Grand Theft Auto III, Vice City și San Andreas sunt acum primele din listă. Atunci când vor mai apărea și alte jocuri mai noi pe platformă, acestea vor fi împinse către dreapta. Alegi jocul dorit, și vei fi dus către pagina dedicată a acestuia. Aici trebuie să apeși pe butonul Get Game, care va deschide un dialog de download. Este necesară confirmarea „comenzii” la fel ca în cazul instalării unei aplicații gratuite de pe magazinul de aplicații. Pe iOS, de exemplu, trebuie să confirmi download-ul cu parola, Face ID sau Touch ID. 

Aplicația va fi descărcată din App Store sau Google Play Store, chiar dacă acestea nu sunt listate public și nu pot fi accesate altfel decât prin intermediul aplicației Netflix. De asemenea, actualizările vor fi livrate tot din magazinul de aplicații. 

Versiunile de mobil pentru Grand Theft Auto Trilogy sunt îmbunătățite față de cele de PC și console lansate în urmă cu doi ani. Acestea beneficiază de toate patch-urile recente. Pe un iPhone 14 Pro Max, jocurile par să fie limitate la 30 de cadre pe secundă, deci probabil că nu vei putea depăși această valoare pe niciun dispozitiv. Există setări de rezoluție și posibilitatea de a activa sau dezactiva anumite efecte avansate, în cazul în care jocurile nu oferă o experiență destul de bună de joc pe telefoanele mai puțin performante.

Etichete: , , , , , , , ,