HP sunt în stare de orice ca să te facă să cumperi cartușe de cerneală

HP

HP obișnuia să fie unul dintre producătorii de încredere din industria tech, dar în ultimii ani a devenit o companie care face totul doar pentru bani. Ultima mișcare de acest fel este introducerea unei actualizări OTA pentru imprimantele sale, care cică te protejează împotriva virușilor… care intră prin cartușe de cerneală. Așa că imprimanta ta va fi „brick-uită” dacă actualizarea software te prinde cu cartușe de cerneală 3rd party montate. Pentru că așa cum știm cu toții, toate cartușele în afară de cele HP sunt pline de viruși și îți infectează sistemul – și mă uit pe geam cum zboară porcii.

Nu este pentru prima dată când HP face o d-asta ca să atragă abonați. Pentru că dacă nu știați, imprimantele HP funcționează pe bază de abonament și cea mai tare parte, este că dacă oprești acest abonament, imprimanta se va opri din funcționare. Nici nu contează că deja ai plătit pentru cerneală. Iar despre speța cu cartușele de cerneală 3rd party, CEO-ul companiei a avut tupeul să iasă în public și să mintă utilizatorii pe față, crezând probabil că vorbește cu niște sălbatici care încă nu au descoperit roata.

Imprimanta se poate opri din funcționare deoarece vopselurile nu au fost gândite pentru a fi folosite în imprimantele noastre, ca mai apoi să creeze probleme de securitate. Am văzut că poți include viruși în aceste cartușe, iar prin cartuș ajunge la imprimanta; iar de la imprimantă [virușii] ajung în rețea.

Enrique Lores, CEO HP

Nici nu este de mirare că producătorul a fost dat în judecată într-un proces colectiv. HP sunt acuzați că deazctivează imprimantele atunci când sunt detectate cartușe de cerneală de la competiție. Colac peste pupăză, compania a crescut simțitor prețul pentru cerneală în ultima perioadă, astfel nu doar că ești obligat să cumperi de la ei, dar o faci la supra-preț. Nu este doar o tactică de monopol, dar și una de prost gust. Din fericire piața de imprimante este încă mare și există o mulțime de alternative mult mai bune decât HP.