Oh, internetul, o rețea nemărginită de calculatoare și dispozitive interconectate, care comunică și partajează informații. Pentru mulți, viața fără această tehnologie sună ca un scenariu de film horror, iar impactul pe care-l are asupra noastră este imens. Îl folosim ca să muncim, să învățăm, să ne facem cumpărăturile, ori doar ca să ne jucăm, dar cum a ajuns tehnologia asta numită internet, să devină o tehnologie absolut vitală?
Începuturile internetului
Nu este foarte clar care este punctul zero în existența internetului, dar ideea de a lega calculatoare între ele în rețea a apărut pe la finalul anilor 1950. Cea mai populară poveste ne spune că prin perioada Războiului Rece, armata americană căuta soluții prin care să comunice rapid și eficient, în felul ăsta fiind cu un pas înaintea forțelor care vor “să distrugă” libertatea poporului. Iar aici intră în scenă J.C.R. Licklider (Șeful biroului de Tehnici de Prelucrare a Informației în cadrul Departamentului de Apărare al Statelor Unite ale Americii), adică acest nene, care în 1962 a propus ideea unei rețele globale de calculatoare, care își pot trimite date între ele.
Dar aceasta nu era o sarcină ușoară – ideea exista, dar era necesară o metodă prin care să fie și realizabilă. Asta a dus la apariția conceptului de packet switching, o metodă revoluționară de transmisie a datelor. O explicație foarte bună a acestei tehnologii o primim în filmul Willy Wonka și Fabrica de Ciocolată din 1971 – imaginea este spartă în milioane de bucăți, trimisă prin unde radio spre destinație, unde odată ajunsă este reasamblată în ordine corectă – et voila, ai transmis un fișier între două calculatoare. Tehnologia de packet switching a fost inventată în 1964 de către Paul Baran din cadrul RAND Corporation, companie angajată de armata americană.
Fun fact: un an mai târziu, în 1965, peste ocean se făceau cercetări serioase, astfel Donald Davies din cadrul Laboratorului Național de Fizică din Marea Britanie a venit cu aceeași idee. Acesta este creditat alături de Paul Baran pentru crearea conceptului de packet switching.
Dar prima “ediție” a acestei metode nu era chiar eficientă. Viteza de transfer era mică, iar datele nu ajungeau mereu la destinație. Asta s-a schimbat însă pe la jumătatea anilor 1960, atunci când un profesor din cadrul Universității din California, Leonard Kleinrock, a aprofundat metoda de packet switching și a dat naștere unor reguli importante precum capacitatea canalelor, prioritatea pachetelor și alegerea rutelor. Inspirația pentru acestea i-a venit după analizarea sistemului de procesare al telegramelor folosit de Western Union la acea vreme. Asta a dus nu doar la eficientizarea procesului, dar și la creșterea vitezei.
ARPANET – Înainte de internet
În acest punct eram încă departe de internetul pe care-l știm cu toții, dar lucrurile avansau cu pași mari. În 1969, proiectul ARPANET lua naștere, iar odată cu el a fost stabilită și prima conexiune între mai multe calculatoare. Astfel, pe data de 29 octombrie 1969, a fost transmis primul mesaj între două sisteme – acesta a plecat de la Universitatea din California către Institutul de Cercetare de la Standford. Mesajul era “login”, dar din cauza unor probleme tehnice, la destinație au ajuns doar literele L și O. După acest eșec procesul a fost repetat cu succes, deci putem spune că primele litere transmise pe internet au fost LOL. Ha ha!
Bun, dar nu s-a întâmplat doar asta, iar ARPANET a dus la creerea protocolului NCP, ori Network Control Protocol pe numele complet. Acesta servea scopul de a stabili conexiuni și de a controla fluxul de procese care rulează pe diferite sisteme conectate la ARPANET. Asta a transformat capabilitatea rețelei, iar în 1971 aceasta a fost declarată drept complet funcțională. Doi ani mai târziu, Leonard Kleinrock, care fusese între timp cooptat în echipa ARPANET, a folosit rețeaua pentru mesagerie instantă între el și un cercetător din Marea Britanie. Din acest punct, conexiunea era pregătită pentru utilizare zilnică.
Tot în această perioadă a fost dezvoltat și primul IMP (Interface Message Processor), un dispozitiv care stabilea conexiunea între calculatoare și se ocupa de packet switching, adică transmisia efectivă de date.
Fun fact: în 1971, Ray Tomlinson, un inginer care lucra ca și contractor pentru ARPANET a inventat un program care le oferea utilizatorilor abilitatea de a trimite mesaje între sistemele conectate la rețeaua ARPANET. Astăzi îi spunem e-mail. Tot pe atunci, Tomlinson a ales simbolul @ pentru a denota faptul că trimiți un mesaj către alt calculator din rețea. Acest sistem îl folosim și astăzi, doar că mesajele sunt ceva mai multe. În 2023, se estimează că media e-mail-urilor trimise și primite pe zi a fost de 347.3 miliarde. PE. ZI!
Durerile creșterii
ARPANET nu a fost doar prima rețea, ci și prima rețea de rețele dacă are sens. Dar asta nu înseamnă că a fost singura. În anii ‘70 și ‘80 rețele asemănătoare au început să-și facă apariția în toată lumea. Marea Britanie avea rețeaua NPL, francezii aveau CYCLADES, iar prin Statele Unite aveam rețeaua Ethernet a celor de la Xerox PARC. La acea vreme, fiecare astfel de rețea folosea propriile tehnologii și protocoale, deci următorul pas era clar: să găsim o modalitate prin care să legăm toate rețelele astea între ele.
Asta a dus la apariția International Network Working Group (INWG) în 1972, o echipă internațională de cercetători și ingineri cu un țel comun de a dezvolta standarde și protocoale universale pentru interconexiuni. Roadele au apărut destul de rapid, iar în 1976 a fost introdus protocolul X.25. Acesta a legat pentru prima dată rețelele mai multor guverne, organizații și companii din întreaga lume cu cele de la ARPANET, astfel luând naștere prima formă a internetului modern. Următorul pas a fost invenția protocoalelor Transmission Control Protocol și Internet Protocol, ori TCP/IP după cum le recunoaștem majoritatea. Acestea au fost introduse în anul 1974.
Invenția IP-ului a fost extrem de importantă pentru că fiecare calculator conectat la rețea putea fi identificat extrem de ușor. Asta a permis răspândirea mai rapidă a internetului pentru că era mult mai ușor să adaugi un dispozitiv nou la rețea. Doar primea o secvență de numere diferită de restul, ca un soi de CNP în buletin.
Oamenii responsabili pentru aceasta inovație sunt Vint Cerf și Bob Khan, ambii membri activi ai echipei ARPANET. În lucrarea lor scrisă despre TCP, inginerii au folosit pentru prima dată termenul de “internet”, refrindu-se la o singură rețea TCP/IP globală. Fundația era turnată în acest punct, iar câțiva ani mai târziu, pe data de 1 ianuarie 1983, prima rețea TCP/IP-wide area a fost creată. Aceasta este ziua în care internetul, așa cum îl cunoaștem în prezent, a luat naștere.
În 1984 a fost adoptat sistemul Domain Name System, ori DNS, bazat pe modelul WHOIS inventat în anii ‘70. Acesta traduce nume pe care oamenii le pot reține ușor, gen Connect.ro, în adrese numerice precum 208.80.154.224 pe care calculatoarele le pot înțelege. Un an mai târziu, în 1985 a fost înregistrat primul domeniu ca și rezultat al invenției DNS-ului: Symbolics.com. Domeniul a fost aparținut unui producător de calculatoare, ca mai apoi să fie vândut unei firme care l-a transformat într-un mini-muzeu dedicat internetului.
Tot în 1984, guvernul Statelor Unite a început să finanțeze un institut numit National Research Foundation (NSF) cu scopul de a dezvolta o rețea de 1.5Mbps care a devenit cunoscută drept NFSNet, odată cu lansarea care a avut loc în 1986. Dacă invenția protocoalelor de conectare și ARPANET au servit ca fundație pentru internetul modern, NSFNet poate fi considerată versiunea Beta a ceea ce folosim astăzi. Cu atât mai mult cu cât lansarea NSFNet a dus la închiderea ARPANET, astfel marcând finalul unui capitol foarte important din istoria internetului.Asta s-a întâmplat după ce Statele Unite au decis ca în 1989 să lege rețeaua NSFNet de sistemul comercial MCI Mail.
Puzzleul era aproape gata, iar piesa care mai lipsea din acesta a venit pe data de 6 august 1991 când a fost creat primul site web. Tim Berners-Lee lucra pe atunci în cadrul agenției de cercetare nucleară CERN, însă era mai interesat de moduri prin care să facă internetul mai accesibil. Cum reușești să le oferi oamenilor o interfață interactivă și plăcută vizual, dacă tot ce ai la dispoziție este linia de cod? Și uite așa, Tim Berners-Lee s-a pus pe scris până când a obținut forma finală a primului site web, astfel lansând internetul în era world wide web. Iar dacă numele vă sună cunoscut din altă parte, este pentru că același om este responsabil de invenția limbajului HTML.
Internetul modern și viitorul
Începând cu 1993 internetul a intrat în era modernă și a început răspândirea la scară largă. În 1996, același an în care am apărut și eu, termenul de internet era folosit destul de des și căpătase deja statut mainstream, fiind adesea asociat și cu denumirea de World Wide Web. Și nici că se putea un timing mai bun decât atât, mai ales că noul mileniu era chiar după colț.
Anii 2000 au marcat o revoluție la nivel global. Pe lângă schimbările politico-sociale din toată lumea, oamenii căutau ceva nou – o nevoie pe care internetul a satisfăcut-o din plin. Tot pe atunci apăreau și primele rețele de internet mobil precum rețelele celulare, Wi-Fi și Bluetooth, astfel accesul nu era limitat doar la calculatoare – de acum aveai acces la internet de oriunde. Dar mai departe știm cu toții cum stă treaba pentru că am trăit vremurile astea.
Să revenim însă la subiectul nostru pentru că trebuie să discutăm și despre viitorul internetului, un viitor care a început de fapt prin 2008-2009. Aia este perioada în care se estimează că ar fi început era Internet of Things, care a dat naștere unui val de accesorii inteligente. De aici și până la case inteligente, orașe smart și discuțiile despre inteligența artificială a mai fost doar un pas mic. Acum privim viitorul în ochi… ăăă, ecran?!… și ne minunăm cum aplicații bazate pe AI precum ChatGPT ne pot scrie licența pentru facultate. Well, nu e scopul cu care a fost gândit, dar este rezultatul fericit pe care l-am primit.
Inteligența artificială este la început încă, iar viitorul pare că merge mână în mână cu aceasta. Era IoT la fel de bine se poate considera drept încheiată, acum că am pășit în Era AI, iar internetul este mai evoluat ca niciodată. Și cu asta, îmi fac loc să vă spun că am ajuns la final. Dar stați fără grijă deoarece acesta este doar primul material dintr-o serie dedicată evoluției tehnologiei – pentru că ce-am face în viitor, dacă nu ne-am cunoaște trecutul?
