VIDEO Primele imagini cu Pixel 8a și specificațiile sale. Când se lansează

Scris de | 26 aprilie, 2024
VIDEO Primele imagini cu Pixel 8a și specificațiile sale. Când se lansează

Pixel 8a a apărut într-un clip postat pe X de leakerul @MysteryLupin. Acesta include specificații care indică că telefonul va avea 8GB RAM, 128GB de stocare și o baterie de 4750mAh. Leakerul ne arată, de asemenea, cutia lui Pixel 8a. Specificațiile zvonite anterior includ un afișaj OLED de 6,1 inci cu o rată de reîmprospătare de 120Hz (superior ratei de 90Hz de pe afișajul Pixel 7a) și o rezoluție FHD+ (1080p). Luminozitatea ar putea atinge un maxim de 1400 de niți.

Pixel 8a va dispune de procesorul Tensor G3 și ar putea avea o cameră principală de 64MP cu stabilizare optică a imaginii și o cameră ultra-wide de 13MP. Camera frontală va avea 13MP, iar Android 14 va fi preinstalat. Clipul mai arată că nu ar trebui să ne așteptăm la prea multe accesorii noi în cutie, deoarece se pare că utilizatorii vor primi doar cablul USB-C la USB-C, deschizătorul de tray SIM și adaptorul Pixel Quick Switch, care transferă datele de pe alte smartphone-uri pe un dispozitiv Pixel.

Opțiunile de culoare pe care le vedem în clip includ Mint (culoarea verde deschis) și Bay (culoarea albastră). Ar trebui să aflăm mai multe despre Pixel 8a pe 14 mai, în timpul conferinței pentru dezvoltatori Google I/O, când dispozitivul va fi, cel mai probabil, anunțat oficial.

Estimarea prețului pentru noul Pixel de dimensiuni medii e destul de dificilă, având în vedere că Pixel 8 vine la un preț de 549 de dolari. Deși acesta din urmă are un afișaj puțin mai mare, camera principală a Pixel 8a este de 64MP, comparativ cu 50MP pe Pixel 8.

Etichete: , , , ,

Sursa: The Pixel 8a and its retail box appear on video