Este greu de explicat cuiva care nu a avut legături până acum cu seria Final Fantasy de ce Final Fantasy VII este titlul care rămâne de referință în istoria jocurilor video și de ce noua serie Remake este atât de importantă pentru gameri. Pe de-o parte este vorba despre nostalgie, dar pe de altă parte personajele, temele și felul în care povestea este spusă în Final Fantasy VII, au marcat mai multe generații de gameri. Toți aceștia au acum ocazia să vadă reinterpretarea acestui titlu clasic într-un stil cât se poate de modern, apetitul fiind deschis de excelentul Final Fantasy VII Remake din 2020. Lunga așteptare de patru ani de la acel titlu s-a terminat, iar noul Final Fantasy VII Rebirth ne aduce mai aproape de concluzia poveștii lui Cloud, Tifa, Aerith, Barret, Red XIII și celorlalte personaje clasice. Hai să aflăm împreună dacă a meritat sau nu așteptarea.
Rebirth marchează trecerea Final Fantasy VII la stilul „open world”
Rebirth nu pierde prea mult timp cu introduceri sau tutoriale pentru că presupune că știi deja despre ce este vorba. Acesta nu doar că este un titlu în care fanii deja existenți sunt vizați direct, cu tot felul de referințe mai mult sau mai puțin subtile la jocul original de pe PlayStation 1, dar este deja continuarea unei părți de succes a seriei de remake-uri, care a stabilit deja cine, ce, cum, unde și de ce s-a ajuns în acest punct. Ar trebui să știți dinainte că, dacă nu aveți experiență cu seria Final Fantasy, dacă nu ați jucat originalul Final Fantasy VII sau măcar Remake-ul din 2020, nu este o idee bună să vă apucați direct de acesta. Remake-ul, în special, este „literatură” obligatorie pentru a putea să vă apucați liniștiți de Rebirth.
Spre diferență de Remake, care era un titlu ceva mai liniar și limitat în numărul de medii de joc explorabile, concentrat aproape 100% pe avansarea poveștii și elucidarea misterului despre anumite evenimente care au loc diferit față de jocul original pe care îl „reinterpretează”, Rebirth schimbă complet viteza și ne pune într-un open world aproape „clasic”. Ai libertatea de a explora lumea din joc în ritmul propriu imediat după introducere, iar obiectivele secundare se regăsesc la tot pasul, în fiecare dintre regiunile pe care le descoperi pe parcursul jocului.
Se vede aici că Square Enix s-a inspirat mult de la jocurile open world vestice ale ultimelor decenii, adoptând „școala” de game design de la Ubisoft, cu turnuri care necesită escaladate și tot felul de obiective secundare repetitive, valabile pentru fiecare regiune în parte. Pe de-o parte, este bine că acestea nu sunt obligatorii și că le poți amâna sau ignora dacă nu ai chef de ele. Pe de altă parte, dacă vrei să fii tot timpul la nivelul necesar pentru a parcurge povestea, trebuie, cel puțin parțial să te implici în rezolvarea acestui meniu „steril” de obiective. Măcar există și bonusuri pe măsura efortului, precum resurse pentru cumpărarea de materia, sau chiar Summon-uri exclusive pentru fiecare regiune în parte.
Zonele explorabile sunt, în general, vaste și plăcute din punct de vedere vizual, iar fiecare vine cu o identitate proprie, cu tot cu floră și faună „de baștină”. Doar obiectivele sunt repetitive. Desigur, acestea sunt doar quest-urile cele mai de bază. Fiind vorba despre un RPG japonez, acesta pune în calea jucătorilor și quest-uri secundare la tot pasul, multe dintre ele fiind elaborate, cu obiective în mai multe stagii, care pot dura și câteva ore pentru a le duce la bun sfârșit. Din acest punct de vedere avem o îmbunătățire față de Remake, unde quest-urile secundare păreau că au fost adăugate în ultimul moment. Ai ocazia de a întâlni astfel multe personaje secundare care îmbogățesc universul din Final Fantasy VII, și oferă jucătorilor șansa de a strânge relațiile cu personajele din echipa principală, lucru care are și un efect direct în gameplay prin noile sinergii care pot avea loc în timpul luptelor.
70 de ore de nostalgie, mini-games și lupte epice
La capitolul poveste, Final Fantasy VII Rebirth reușește să continue în direcția lui Remake și o face bine. Echipa din primul joc se întoarce și vei explora în mare detaliu motivațiile care i-au adus împreună pentru a se lupta pentru supraviețuirea planetei. Totodată, vei descoperi și alte personaje clasice, introduse original în jocul de PlayStation 1 din 1997, iar felul în care au fost reinterpretate în versiunea 2024, cu grafică avansată și voci este un adevărat deliciu pentru fani.
De altfel, actorii care dau viață personajelor fac o treabă excelentă de la început și până la final și este impresionant faptul că toate replicile personajelor sunt 100% înregistrate, având în vedere cât de multe sunt. Final Fantasy VII Rebirth este un joc imens. Am văzut ecranul de final după mai bine de 75 de ore de gameplay, timp în care am parcurs nu doar povestea, dar și majoritatea quest-urilor secundare.
Iar gameplay-ul poate varia în tot acest timp de la clasicele misiuni principale liniare, în care poți rezolva puzzle-uri sau te lupți cu inamici, până la explorarea pe jos, călare pe un Chocobo sau într-un avion a mediului de joc. Unele dintre cele mai impresionante elemente din Rebirth s-au dovedit a fi activitățile secundare, sau „mini-game”-urile cum sunt numite. Nu doar că avem o groază de astfel de activități la tot pasul, care pot varia de la jocuri arcade cu navete și până la curse în stil Mario Kart de Chocobos, dar toate sunt atent realizate în cel ma mic detaliu. Cel mai impresionant dintre ele este, de departe, jocul de cărți Queen’s Blood, care ar putea fi lejer un joc de sine stătător care să se lupte în piață cu alte titluri similare precum Gwent sau Heathstone. Colecționarea de cărți, realizarea de pachete de joc și apoi aplicarea lor în „lupte” poate deveni încă un motiv pentru care vei dori să explorezi fiecare zonă din joc, pentru a descoperi noi adversari sau noi cărți de joc.
Pentru un „remake”, Final Fantasy VII Rebirth putea să arate ceva mai… modern
Singurele părți mai negative ale lui Final Fantasy VII Rebirth, pe lângă repetitivitatea activităților secundare, ar fi cele de pe partea tehnică. Deși este un joc mai nou, exclusiv pentru PlayStation 5, Rebirth are o grafică uneori inferioară lui Remake, lansat în 2020 pentru PlayStation 4. Anumite elemente grafice nu sunt la nivelul unui joc de generație curentă și nici rezoluția scăzută în modul de „performanță” nu ajută prea mult. Măcar acesta rulează destul de fluid, reușind să țină 60 de cadre pe secundă aproape tot timpul.