Inside Out 2 dovedește că cinematografele încă trăiesc, cu cel mai mare debut al anului

Scris de | 17 iunie, 2024
Inside Out 2 dovedește că cinematografele încă trăiesc, cu cel mai mare debut al anului
Foto: Disney/Pixar

După eșecurile notabile ale Furiosa și The Fall Guy, box office-ul din 2024 nu a plecat tocmai cu dreptul și mulți cântau într-o oarecare măsură prohodul cinematografelor. Ultimele weekend-uri au arătat însă că vara aceasta mai are câțiva ași în mânecă, Bad Boys 4 fiind primul dintre aceștia, căruia i s-a alăturat după ultimele zile și Inside Out 2, continuarea animației de succes a celor de la Disney și Pixar.

Inside Out 2 are un debut de 155 de milioane de dolari la box office-ul american, cel mai mare din acest an, depășind cu mult Dune: Part Two (82,5 milioane de dolari) și Godzilla x Kong: The New Empire (80 de milioane de dolari). Ba mai mult, este primul filme de la Barbie încoace, din iulie anul trecut, care debutează cu peste 100 de milioane de dolari la box office, și nici nu s-a aflat cu mult în spatele recordmenului din 2023, care adunase 162 de milioane de dolari în primul weekend.

Proiecțiile inițiale pentru Inisde Out 2 erau de 80-90 de milioane de dolari, astfel că rezultatul este unul remarcabil și a fost repetat și la box office-ul internațional, unde animația a strâns alte 140 de milioane de dolari, suficient pentru a depăși Frozen 2 ca cel mai bun debut din istorie pentru o animație în afara granițelor SUA. Bugetul de producție al filmului a fost de 200 de milioane de dolari.

Inside Out 2 arată că există viață în această vară pentru cinematografe, și are șanse de a fi și cel mai bun debut cinematografic al anului – depinde aici de rezultatul pe care îl va avea Deadpool Wolverine, celălalt colos al verii. De asemenea, filmul celor de la Disney și Pixar este așteptat să rămână mult timp în cinematografe și să obțină rezultate solide de-a lungul verii – suficient poate cât să depășească cota de un miliard de dolari la box office. Pixar avea și ea nevoie de un astfel de succes, după ce titlurile lansate în ultimii ani au ajuns direct pe streaming (Luca, Soul) sau au eșuat în cinematografe (Lightyear, Elemental).

Asus ROG Zephyrus g16 - 2024

Etichete: , , , , ,

Sursa: ‘Inside Out 2’ Shatters Box Office Expectations With $155 Million, Biggest Debut Since ‘Barbie’