Ce funcții o să-ți lipsească dacă vei folosi Galaxy Ring cu smartphone-uri care nu sunt Samsung

Scris de | 22 iulie, 2024
Ce funcții o să-ți lipsească dacă vei folosi Galaxy Ring cu smartphone-uri care nu sunt Samsung
foto: Florian Avramescu / connect.ro

Samsung a lansat oficial Galaxy Ring după o perioadă de așteptare de câteva luni bune. Deși inelul inteligent nu este încă disponibil (va fi putea fi comandat începând cu 24 iulie, dar nu și înm România) mai multe probleme legate de compatibilitatea acestuia au început să apară. Inițial, se credea că Galaxy Ring ar fi compatibil doar cu smartphone-urile Samsung, și multe dintre review-urile online afirmau același lucru. Cu toate acestea, se pare că poți asocia Galaxy Ring și cu smartphone-uri Android non-Samsung.

YouTuber-ul M Brandon Lee a postat un videoclip pe X/Twitter în care ne-a arătat un Galaxy Ring asociat cu ceea ce pare a fi un smartphone Nothing. Se pare că Galaxy Ring funcționează similar cu alte cauzri legate de dispozitive purtabile Samsung, fiind necesară instalarea aplicațiilor Galaxy Wearable, Samsung Health și SmartThings pentru configurarea gadget-ului pe un smartphone care nu e Samsung.

Compania din Coreea de Sud și-a actualizat comunicatul de presă oficial pentru a reflecta faptul că Galaxy Ring suportă toate smartphone-urile Android care rulează Android 11 sau mai nou, cu cel puțin 1.5GB de RAM. Un comunicat anterior din campania de comunicare menționa că Galaxy Ring era compatibil doar cu „smartphone-urile Galaxy cu Android 11.0 sau mai nou”. Se pare că acest lucru nu este adevărat, deoarece poți asocia Galaxy Ring cu alte smartphone-uri Android. Există chiar și zvonuri care sugerează că Samsung ar putea adăuga suport pentru iOS pentru Galaxy Ring în viitor.

Funcțiile care vor lipsi

Ca și în cazul altor dispozitive purtabile de la Samsung, utilizatorii vor duce lipsa unor anumite funcții atunci când asociază Galaxy Ring cu un smartphone Android non-Samsung. Caracteristici precum Energy Score, recomandările Galaxy AI pentru sănătate, Find My Ring și gesturile pentru controlul camerei și oprirea alarmelor nu vor funcționa pe aceste dispozitive. Totuși, alte caracteristici esențiale, cum ar fi numărarea pașilor, monitorizarea somnului, monitorizarea ritmului cardiac, sfaturi pentru bunăstare, detectarea automată a antrenamentului și multe altele sunt încă disponibile pe telefoanele Android care nu sunt produse în Coreea de Sud.

În timp ce cele mai populare inele inteligente, precum Oura Ring și Ultrahuman Ring Air, suportă atât dispozitivele Android, cât și iOS, Galaxy Ring de la Samsung părea că va fi compatibil doar cu dispozitivele Galaxy. Ba mai mult, anumite voci spuneau că acest lucru ar limita utilitatea, popularitatea și valoarea generală a produsului. Din fericire, se pare că Samsung a extins acum suportul pentru a include și alte dispozitive.

Advert 61

Etichete: , ,

Sursa: Galaxy Ring works with non-Samsung Android phones but without these features