Noile căști Xbox oferă baterie mai mare și Dolby Atmos

Scris de | 25 octombrie, 2024
Noile căști Xbox oferă baterie mai mare și Dolby Atmos

Odată cu lansarea consolelor Xbox Series, Microsoft a lansat și câteva accesorii pentru acestea. Dintre acestea, căștile au reușit să iasă în evidență și au devenit un accesoriu destul de popular. După ce au început să apară și recenziile clienților, au ieșit la iveală câteva neajunsuri precum bateria care rezistă destul de puțin. Însă cea mai deranjantă treabă este taxa de 15$ pe care trebuie să o plătești în aplicația Dolby Access dacă vrei să folosești funcția Dobly Atmos. Din fericire, Microsoft și-au ascultat clienții și au decis să lanseze o versiune nouă de căști.

Noile căști au un preț de 110$, adică o scumpire de 10$ față de generația trecută, care ar putea să fie justificată, întrucât Microsoft a făcut niște schimbări importante. În primul rând, suportul pentru Dolby Atmos este activat out-of-the-box și îi scutește pe utilizatori de taxa de 15$. Din păcate, suportul pentru DTS Headphone: X încă este blocat în spatele unui paywall. Dar căștile funcționează și cu Windows Sonic, alternativa in-house pentru sunet spațial.

În al doilea rând, bateria vede un upgrade măricel. Autonomia modelului original este de circa 15 ore, dar noua versiune oferă până la 20 de ore de funcționare – deci cu 25% mai mult gaming la o singură încărcare. Dar asta nu este singura schimbare de la interior: Microsoft a făcut trecerea la o platformă de sunet Qualcomm S5 Gen 2 care scade latența sunetului. În plus, versiunea de Bluetooth este mai nouă: de la Bluetooth 4.2 la 5.3, ceea ce îmbunătățește eficiența căștilor.

Căștile Xbox noi mai au câteva trucuri integrate, iar printre acestea găsim niște funcții de izolare a vocii și auto-mute. Spre exemplu, dacă te joci într-un mediu gălăgios, căștile vor anula cât pot de mult din zgomotul de fond pentru a-ți scoate vocea în evidență. Iar dacă vrei să te dai pe mut rapid, tot ce va trebui să faci va fi să ridici microfonul în sus și acesta va înceta să înregistreze sunet. Toate upgrade-urile astea pentru doar 10$ în plus vor face din noile căști Xbox o alegere foarte bună pentru gaming.

Etichete: , ,

Despre: Marinake

Nu știu câți se pot lăuda cu mai multe ore de gaming decât ore de școală, dar eu sigur mă încadrez p-acolo. Primul contact cu jocurile a venit odată cu primul PC, iar de-atunci, astea două au mers mână în mână pentru mine așa că înțelegeți care este platforma mea de gaming favorită. O să vă mai povestesc când și când de câte-o placă video sau cel mai nou procesor, o să îmi mai dau cu părerea și de câte un telefon sau laptop, iar dacă vă este dor de mine îmi puteți citi (aproape) zilnic știrile despre tehnologie și gaming.