Ce noutăți avem pe Game Pass în noiembrie: STALKER 2 și StarCraft, în cap de listă

Scris de | 5 noiembrie, 2024
Ce noutăți avem pe Game Pass în noiembrie: STALKER 2 și StarCraft, în cap de listă

Xbox a anunțat primul val de noutăți din serviciul Game Pass în noiembrie, și deși nu avem un heavy-hitter la fel de mare precum recent-lansatul Call of Duty: Black Ops 6, tot sunt câteva titluri care merită atenție. Cel mai important dintre cele anunțate în acest prim val este Flight Simulator 2024, care va fi disponibil din prima zi de lansare, și care îți va permite, pentru prima oară în cadrul acestei serii, să ieși din avion și să explorezi peste 24 de zone diferite, în ceea ce este promovată ca fiind cea mai avansată recreere a lumii noastre de până acum, din această franciză. Sunt disponibile inclusiv funcții noi de vreme, precum posibilitatea de a vedea aurore. De asemenea vei putea să ai diverse cariere din aviație, inclusiv să iei parte la operațiuni de evacuare sau de stingere a incendiilor. Microsoft Flight Simulator 2024 intră pe Game Pass pe 19 noiembrie.

Pe 20 noiembrie vine însă adevăratul star al acestei luni, STALKER 2: Heart of Chernobyl. FPS-ul ucrainenilor de la GSC Game World va fi disponibil tot din prima zi pe Game Pass, și se anunță a fi o experiență intensă, perfectă pentru finalul acestui an. Jocul te poartă prin zona de excludere din jurul centralei nucleare de la Cernobîl și este construit cu Unreal Engine 5, promițând o atmosferă de neuitat, cu accente horror, perfectă pentru cei care vor să dea piept cu monștrii pe 2 sau 4 picioare din Zonă. Cu un open-world masiv, o mulțime de adversari și un sistem de inteligență artificială care te va obliga să te gândești la noi strategii, STALKER 2 poate fi inclusiv un candidat serios la titlul de jocul anului.

De astăzi intră în PC Game Pass și în Game Pass Ultimate și componentele single-player ale StarCraft: Remastered și StarCraft II: Campaign Collection, pentru cei care vor să aibă parte de o călătorie nostalgică. Elementele multiplayer ale jocurilor erau deja gratuite. Alte jocuri care vor mai apărea pe Game Pass în noiembrie sunt Go Mecha Ball, The Rewinder, Turnip Boy Robs a Bank și Harold Halibut, pe 6 noiembrie, urmate de Goat Simulator Remastered pe 7 noiembrie.

Există și câteva ieșiri importante din abonamentul Game Pass al celor de la Microsoft. Astfel, pe 15 noiembrie vor părăsi serviciul Persona 5 Tactica, Somerville, Like a Dragon: Ishin! și Like a Dragon: The Man Who Erased His Name, Dungeons 4, Dicey Dungeons și Goat Simulator.

Advert 61

Etichete: , , , , , , ,

Sursa: The first Game Pass additions for November include Flight Simulator 2024 and Metal Slug Tactics