Este greu să evaluezi remake-ul Silent Hill 2 în 2024 fără să iei în calcul statutul de joc legendar al originalului. Acela este considerat nu doar unul dintre cele mai bune jocuri ale genului horror, ci și unul dintre cele mai bune jocuri lansate vreodată. Din păcate, mai multe circumstanțe precum vârsta mea fragedă la momentul lansării, interesul pentru alte serii mai târziu și lipsa unei portări decente pe platforme moderne m-a ținut departe de Silent Hill 2. Atunci când am auzit despre remake-ul de la studioul Bloober, am fost pe de-o parte entuziasmat, pentru că voi avea în sfârșit ocazia să experimentez această experiență horror de prestigiu, dar apoi am fost puțin îngrijorat de faptul că remake-ul ar putea să ofere o experiență diferită sau chiar inferioară jocului original. Mă bucur să raportez însă că Silent Hill 2 în versiunea „remake” este un joc horror excelent și este un punct excelent pentru a intra în universul Silent Hill.
Povestea și atmosfera din Silent Hill 2 reușesc să țină pasul cu vremurile moderne
Studioul polonez Bloober are o tradiție în ultimii câțiva ani pentru realizarea de jocuri horror, cu niveluri diferite de calitate și succes comercial. Silent Hill 2 pare însă că a fost nu doar o mare oportunitate pentru un studiou mic din Europa să iasă în evidență, dar și un proiect de suflet pentru echipă. Deși nu am prea multe puncte de referință pentru originalul Silent Hill 2, am urmărit pe YouTube mai multe secvențe de gameplay și secvențe cinematice din jocul original și pot spune că sunt impresionat. Nu doar că Bloober pare că a păstrat intactă atmosfera originalului, dar a adus-o la zi, cu un motor grafic modern, sub forma lui Unreal Engine 5, capabil să aducă orașul Silent Hill pe ecranele noastre într-o formă apropiată de fotorealism.
Un lucru care mi-a plăcut enorm la Silent Hill 2 nu poate fi atribuit însă echipei Bloober: povestea. Chiar dacă totul a fost înregistrat din nou, cu noi actori foarte talentați, echipa originală de la Konami trebuie în continuare să primească laudele pentru că au creat un univers și personaje atât de complexe în urmă cu mai bine de 20 de ani, în ciuda limitărilor tehnologice ale vremii. Se vede că Silent Hill 2 nu a fost realizat doar pentru a capitaliza pe succesul originalului joc de pe PlayStation 1, mai ales pentru că cele două jocuri au foarte puține legături reale între ele. Silent Hill 2 spune o poveste deprimantă despre pierderea persoanei iubite, despre vinovăție, despre frustrări interne ale personajelor și înfruntarea tuturor acestor sentimente într-un oraș misterios, aparent pustiu.
Deși replicile au fost scrise la începutul anilor 2000, acestea sunt acum reinterpretate de noi actori. Tehnicile moderne de performance capture permit nu doar redarea vocilor în joc, ci a întregului joc actoricesc, cu tot cu expresii și micro-expresii faciale și mișcările corpului. Acestea sunt apoi introduse în Unreal Engine 5 și atașate unor modele de personaje extrem de bine realizate și puse în medii de joc credibile, inspirate puternic de jocul original de PlayStation 2.
Silent Hill 2 nu ar fi nimic fără atmosfera sa apăsătoare, care este realizată atât de ceața deasă care ascunde monștri la tot pasul. Te simți tot timpul în alertă, într-un stadiu de permanentă vulnerabilitate atunci când explorezi străzile și clădirile orașului. La rândul lor, clădirile sunt întunecate și te vei baza aproape exclusiv pe lanternă pentru a vedea pe unde mergi și de cine sau de ce să te ferești. Mediile de joc sunt foarte detaliate și sunt credibile în nu doar în contextul jocului, ci și în contextul în care acestea ar putea fi locuri reale.
Sunetul joacă un rol crucial atunci când vorbim despre atmosferă. Sunetul ambiental este constant apăsător și uneori neașteptat de liniștit, dar tot timpul există un vuiet în fundal. Sunetul de radio bruiat atunci când inamicii sunt prin preajmă te va urmări pe tot parcursul jocului și te va pune constant în gardă de fiecare dată când îl auzi, fie că este produs din cauza unei amenințări mari sau mici. Muzica este excelentă și este reorchestrată chiar de către compozitorul jocului original, Akira Yamaoka. Aceasta nu apare însă decât în momente cheie, dar este perfect integrată în fiecare secvență. Sunetele monștrilor sunt de asemenea potrivite atmosferei și ușor de recunoscut chiar și atunci când nu îi vezi direct. Asta poate fi un lucru bun sau rău, în funcție de situație.
Un remake mai mare, mai complex, dar foarte fidel materialului sursă
Am fost surprins însă de faptul că Silent Hill nu este un joc survival horror care să pună un mare accent pe acțiune sau pe gestionarea resurselor. Atât timp cât nu joci pe nivelurile ridicate de dificultate, ai la dispoziție cam tot ceea ce ai nevoie și chiar și multe în plus. Și oricum nu ai foarte mult echipament sau tipuri de resurse pe care să îl gestionezi.
Există doar trei arme de foc în tot jocul: un pistol, un shotgun și o carabină, fiecare fiind progresiv mai puternică și mai lentă în utilizare și o singură armă „albă”: o bucată de scândură plină de cuie la un capăt, care este înlocuită mai târziu cu o țeavă de metal. În ciuda simplității sistemului de luptă, având la dispoziție doar posibilitatea de lovire sau de a te feri, nu pot spune că m-am plictisit pe parcursul celor 15 ore de el. Ajută și faptul că inamicii au atacuri creative și ușor de citit, putând intra uneori într-un ritm grotesc, în care știi exact ce ai de făcut. Poți combina rapid armele de foc cu lovituri corp la corp pentru a eficientiza cât mai mult consumul de gloanțe. Nu că ai nevoie prea multă. Întregul oraș este plin de resurse. Trebuie doar să știi unde să le cauți. De obicei acestea sunt ascunse în sertare, în diverse camere ascunse, sau chiar în vitrine sau în mașini parcate. Dacă ești puțin atent la mediul înconjurător ar trebui să ai constant destule pastile pentru a te vindeca, seringi pentru situațiile critice și gloanțe sau cartușe din belșug pentru cele trei arme.
Am apreciat cumva că Silent Hill 2 nu cade în „păcatul” RPG-istic al jocurilor moderne și că nu ține cont de experiență, nivel, nu te pune să aduni tot felul de resurse pentru upgrade-uri, sau vreo monedă virtuală. Și, de fapt, nici nu s-ar fi potrivit cu stilul jocului și cu genul de poveste pe care dorește să o spună, dar am mai văzut astfel de „modernizări” băgate cu forța în formule care nu erau construite pentru asta.
Un aspect la care nu mă așteptam dar care mi-a plăcut enorm este componenta de puzzle-uri din joc. Acestea aduc aminte de puzzle-urile clasice din jocurile survival horror de acum 20-25 de ani, cu obiecte de găsit, ghicitori de rezolvat, câteva probleme de logică sau chiar încercarea tuturor variantelor până găsești rezolvarea. Puzzle-urile nu sunt deloc grele, si sunt chiar bine realizate, bazate pe cele originale din Silent Hill 2, dar dezvoltate semnificativ. De altfel, întregul joc este mai mare, mai complex și de vreo trei ori mai lung, păstrând cam aceleași momente cheie.
De asemenea, nu pot să nu menționez harta din Silent Hill 2, un element aparent minor, însă excelent implementat. James, protagonistul jocului, își notează constant lucruri pe care le află în joc, iar astfel poți să îți dai seama ce obiective ai, pe unde poți sau nu poți explora, care sunt ușile blocate sau încuiate și unde sunt puzzle-urile. Întrucât nu există un HUD sau elemente grafice pe ecran, o hartă atât de bine pusă la punct mi se pare crucială. Pe de altă parte, există și un element negativ la nivel de „interfață”, efectul de chenar roșu care apare atunci când James este rănit. Vizual, acesta pare adăugat în ultimul moment, fără prea mult efort. Este prea strident și nu dispare decât după ce consumi ceva pentru a recupera sănătatea personajului.
Silent Hill 2 remake are șanse la titlul de Game of the Year
Desigur, cei care au jucat Silent Hill 2-ul original au motive în plus pentru a juca noua versiune. Nu doar pentru că vor putea vedea și compara ce este nou și ce s-a schimbat, dar anumite elemente ale poveștii au fost reordonate, multe easter egg-uri se regăsesc la tot pasul, în timp ce multe secvențe minore din jocul original primesc acum o atenție mai mare. Printre acestea se regăsesc și luptele cu boșii, puține la număr, în continuare, dar mult mai antrenante. Secvențele cu Pyramid Head, în special, sunt acum demne de a fi numite boss fight-uri, nu doar „întâlniri” în camere claustrofobice.
Trebuie să recunosc și că am fost surprins de faptul că jocul rulează și arată mai bine decât mă așteptam. Am avut la test versiunea de PlayStation 5, care include un mod „Fidelity” la rezoluție mai înaltă cu 30 de cadre pe secundă și un mod „Performance” la 60 de cadre pe secundă, cu setări grafice mai scăzute. Am preferat modul Performance pentru fluiditatea crescută, dar nu pot spune că am fost dezamăgit de fidelitatea grafică. Sigur, anumite reflexii pot apărea pixelate, iar umbrele sunt reduse în calitate și intensitate pe modul de performanță, dar cred că poți trăi cu ele pentru un framerate dublu. De la distanța normală de joc pe un televizor, diferențele sunt mici, aproape insesizabile. Ba chiar recomand acest mod pentru PS5. Și nu vorbesc aici de Pro, deși jocul ar trebui să primească un patch pentru îmbunătățiri pe Pro. Momentan, chiar și cu ultimul patch instalat, nu am văzut diferențe.
Silent Hill 2 ar fi fost o alegere foarte bună pentru perioada de Halloween, dar dacă ați ratat ocazia să îl jucați de sărbătoarea americană, puteți să îl luați și să îl jucați de sărbătoarea românească de Sfântul Andrei, sau „noaptea strigoilor”. Este greu să nu recomand acest joc fanilor genului horror, dar chiar și celor care nu au mai jucat jocuri de acest gen până acum. Ba chiar aș putea spune că este un titlu nu atât de înfricoșător prin conținut și violență, ci mai degrabă că este un titlu horror psihologic, care va rămâne cu tine cu mult după ce îl termini.
Silent Hill 2 în versiune de PlayStation 5 a fost oferit pentru testare de CD Media.
