Microsoft devine iarăși „agresivă” cu cei care vor să folosească Chrome, în detrimentul Edge, pe Windows 11

Scris de | 14 noiembrie, 2024
Microsoft devine iarăși „agresivă” cu cei care vor să folosească Chrome, în detrimentul Edge, pe Windows 11

The Verge a scris recent un articol despre cum browserul Edge de la Microsoft începe să devină intruziv. Autorul a sesizat câteva neregului, pe care le redăm în continuare așa cum le-a relatat acesta: „La începutul acestui an, browserul Edge de la Microsoft s-a deschis automat pe calculatorul meu și a importat filele din Chrome fără consimțământul meu. Microsoft a refuzat să explice de ce a avut loc acest comportament, apoi a rezolvat problema în mod discret într-un update pentru Edge. Totuși, Microsoft nu a renunțat la încercarea de a obține datele din Chrome, deoarece un nou update lansat de curând pornește Edge automat și oferă opțiunea de a importa filele din Chrome.

Colegul meu Richard Lawler a observat că Edge s-a deschis automat pe calculatorul său săptămâna trecută la pornirea sistemului și i-a afișat o notificare pentru a «îmbunătăți experiența de navigare». Fereastra pop-up avea opțiunea «transferă datele din alte browsere» bifată implicit și încuraja utilizatorul să confirme și să continue, printr-un buton albastru mare. Dacă vrei să închizi această notificare, există un mic buton X alb, care seamănă cu efectul pe care Microsoft îl folosește pe fundalul notificării”.

În schimb, dacă apeși pur și simplu „confirmă și continuă”, atunci Microsoft Edge va importa datele din Chrome și va continua să importe filele dacă ai setat Chrome ca browser implicit. Această notificare apare în principal pe PC-urile pe care este instalat Chrome, ceea ce sugerează că Microsoft vizează din nou utilizatorii Chrome, mai releatează sursa citată.

FOTO via The Verge

Doar o „opțiune”

Microsoft a confirmat noua „funcționalitate” pentru The Verge. „Aceasta este o notificare care oferă oamenilor opțiunea de a importa date din alte browsere”, explică purtătoarea de cuvânt a Microsoft, Caitlin Roulston. „Există o opțiune de a o dezactiva”.

Astfel, Microsoft pare clar că nu este deranjată că Edge se deschide automat pe calculatoarele oamenilor și încearcă să-i convingă să-și importe datele din Chrome. Totuși, nu este surprinzător, deoarece Microsoft folosește astfel de strategii de mai bine de patru ani.

Imediat după lansarea versiunii Chromium a Edge în 2020, Microsoft a început să deschidă automat Edge pe calculatoarele utilizatorilor în încercarea de a-i face să facă trecerea de la Chrome. Microsoft a blocat apoi tool-ul EdgeDeflector pentru a forța utilizatorii de Windows 11 să folosească Edge, și a început să se folosească de notificări pentru a împiedica oamenii să descarce Chrome. Mai mult decât atât, compania a făcut procesul de schimbare a browserului implicit pe Windows 11 unul foarte dificil.

Au mai fost observate, de asemenea, răspunsuri false generate de AI în rezultatele căutărilor „Chrome” de pe Bing, notificări asemănătoare cu malware în Windows 11 pentru a face utilizatorii să renunțe la Google și chiar sondaje care au fost integrate în pagina de descărcare a Chrome.

Comportamentul Microsoft face ca mulți oameni să nu aibă încredere în Edge, Windows 11 și chiar în eforturile de AI ale companiei. Controversa din jurul acestei metode ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Microsoft, iar notificările Edge din Windows 11 îi pune pe gânduri pe utilizatori atunci când vine vorba să aibă încredere în ceea ce rezolvă compania în ceea ce privește integrarea AI în Windows.

 

Etichete: , , , , , ,

Sursa: via The Verge