Qualcomm aduce un Snapdragon nou, mai ieftin, pentru laptopurile cu Windows

Scris de | 25 noiembrie, 2024
Qualcomm aduce un Snapdragon nou, mai ieftin, pentru laptopurile cu Windows

Qualcomm a anunțat în cadrul Investor Day sosirea unui nou chipset, care s-ar numi Snapdragon X, și care ar urma să ajungă pe device-uri cu Windows disponibile la un preț accesibil, în jur de 600 de dolari. Momentan, Qualcomm oferă o configurație cu 12 nuclee a lui Snapdragon X Elite și una cu 8 sau 10 nuclee a lui Snapdragon X Plus. Astfel, zvonurile spun că noul Snapdragon X va adopta cel mai probabil un CPU cu 6 nuclee, însă Qualcomm nu a confirmat asta încă.

Compania a spus și că NPU-ul său puternic, folosit în restul SoC-urilor Snapdragon X de la Qualcomm, va fi disponibil și pe Snapdragon X-ul mai ieftin. Asta înseamnă că Copilot+ va putea fi disponibil și pe laptopuri cu Windows ceva mai ieftine, iar alți competitori nu oferă o asemenea funcție momentan, preferând să păstreze NPU-urile puternice pentru chipset-urile mai performante, ceea ce va oferi un avantaj celor de la Qualcomm.

Disponibilitatea pe piață a lui Snapdragon X nu a fost încă anunțată, și nici nu avem un anunț oficial despre o eventuală dată de lansare, însă este foarte posibil să îl vedem pentru prima dată apărut (și folosit în anumite device-uri) în cadrul CES 2025.

Etichete: , , , ,

Sursa: More affordable Snapdragon X chip coming to Windows devices

Despre: Andrei Brîndușescu

Andrei este cel care caută mai tot timpul o latură amuzantă a lucrurilor, însă poate fi foarte categoric atunci când un gadget sau o tehnologie îl nemulțumește. Urmărește cu mult interes și pasiune sectorul de cybersecurity, precum și noutățile din mobile și lumea audio. Timpul liber și-l ocupă cu gaming pe consolă, filme/seriale și urmărirea meciurilor de fotbal ale celor de la Tottenham – probabil cel mai nesănătos obicei din redacție. Se ghidează după două remarci simple, dar pe care le consideră esențiale atât în lumea tehnologiei, cât și în viață: „to dare is to do” și „sometimes you just have to take a leap of faith”.