Când vedem primele telefoane cu Snapdragon 8s Elite

Scris de | 3 decembrie, 2024
Când vedem primele telefoane cu Snapdragon 8s Elite

Qualcomm se pregătește de lansarea unui nou procesor, care momentan s-ar afla în teste, conform leakster-ului chinez Digital Chat Station. Este vorba de un anume Snapdragon 8s Elite, care ar avea un nivel de performanță situat undeva între Snapdragon 8 Gen 2 și Snapdragon 8 Gen 3.

Ai putea să te întrebi cum poate fi sub Snapdragon 8 Gen 3 dacă are Elite în coadă? Ei bine, asta se datorează felului bizar al celor de la Qualcomm de a-și numi procesoarele, unde un procesor care are un „s” în nume este de obicei mai puțin performant decât unul care are un nume „normal”. Asta indiferent de prezența unui „Elite” în coada numelui său, indicând mai degrabă doar că face parte din aceeași generație de procesoare precum cel flagship.

Lăsând deoparte problemele care țin de numele noului procesor al companiei americane, performanța pe care ar trebui să o ofere Snapdragon 8s Elite se anunță a fi destul de bună, și se pare că vom vedea primele device-uri cu o astfel de componentă la interior undeva în jurul lunii aprilie. Unele dintre aceste telefoane se presupune că ar avea chiar baterii de 7000mAh, similar cu Realme Neo7, un telefon care va apărea puțin mai târziu luna aceasta.

Etichete: , , , , ,

Sursa: Here's when the first Snapdragon 8s Elite powered phones are coming

Despre: Andrei Brîndușescu

Andrei este cel care caută mai tot timpul o latură amuzantă a lucrurilor, însă poate fi foarte categoric atunci când un gadget sau o tehnologie îl nemulțumește. Urmărește cu mult interes și pasiune sectorul de cybersecurity, precum și noutățile din mobile și lumea audio. Timpul liber și-l ocupă cu gaming pe consolă, filme/seriale și urmărirea meciurilor de fotbal ale celor de la Tottenham – probabil cel mai nesănătos obicei din redacție. Se ghidează după două remarci simple, dar pe care le consideră esențiale atât în lumea tehnologiei, cât și în viață: „to dare is to do” și „sometimes you just have to take a leap of faith”.