Se pare că anunțul de la MWC al companiei Nothing nu va fi legat de un nou „flagship”, ci mai degrabă de noi modele mid-range, care vor continua seria „a”, care a debutat anul trecut. Deja avem prima imagine a unui prototip de Nothing Phone (3a) și primele detalii despre hardware-ul pe care acesta îl va integra, alături de informații despre un model superior, Nothing Phone (3a) Pro, care ar putea fi lansat în cadrul aceluiași eveniment de pe 4 martie.
Noul telefon Nothing va fi modelul Phone (3a), un mid-range performant
Prima imagine cu Nothing Phone (3a) a apărut pe rețeaua de socializare X și ne arată un telefon ascuns într-o carcasă de protecție care îi ascunde design-ul. Ce putem vedea destul de clar este însă faptul că are un nou modul de cameră, echipat cu trei obiective. Acesta ar fi primul telefon de la Nothing cu un sistem cu trei camere pe spate, sistem care ar putea fi decorat cu LED-uri în versiunea finală.
Modulul de cameră pare să fie integrat într-o insulă pătrată, cu colțuri rotunjite, față de „pastila” pe care am văzut-o pe modelele Nothing Phone (2a) și (2a) Plus de anul trecut.

Modelul din imagine, Phone (3a) ar putea folosi o configurație bazată pe chipset-ul Snapdragon 7s Gen 3, un model mid-range din gama superioară, apropiat de performanțele unui flagship din urmă cu doar câțiva ani. Cu 8 sau 12 GB RAM și 128 sau 256 GB stocare, acest telefon ar trebui să fie competitiv în zona mid-range.
Acesta ar folosi un ecran OLED de 6,8” cu rezoluție Full HD+ și refresh rate la 120 Hz, cu o baterie de 5.000 mAh cu încărcare la 45W. Pare că ținta acestui model este chiar Galaxy A56, care va fi anunțat tot pe la începutul lunii martie.
Alte detalii din acest leak vorbesc despre sistemul de camere. Se pare că vor exista două camere de 50 megapixeli pe acest model: un wide și un zoom 2x. Cea de-a treia cameră ar fi un ultrawide modest, de 8 megapixeli. Frontal, Nothing alege un senzor de 32 megapixeli pentru Nothing Phone (3a).
Se pare că un Nothing Phone (3a) Pro va beneficia de trei camere de 50 megapixeli, dar nu este clar dacă vor oferi aceleași distanțe focale. De asemenea, acel model va veni doar în configurație 12+256 GB și va fi mai scump.
Momentan acestea sunt doar zvonuri, dar suntem la cam o lună de la anunțul oficial, deci inevitabil vom afla mai multe despre cele două telefoane, fie prin intermediul zvonurilor, fie direct de la Nothing.