Adesea, luna ianuarie este văzută ca acel teritoriu în care se duc filmele proaste să moară. Un no-go zone, un pământ arid și sec, în care cinematografele trăiesc mai mult din ultimele blockbustere din anul ce-a trecut decât din noile lansări. Ianuarie este o lună rezervată genului horror, cu multe producții de acest tip care se lansează cu succes moderat spre inexistent. Bineînțeles, există și excepții notabile, precum Split sau Cloverfield, dar acestea mai degrabă confirmă regula.
Deci, ce bucurie pe capul meu să găsesc un film care merită banii pe care îi cere pe bilet în luna ianuarie. Ok, sigur, nu l-am văzut în ianuarie, ci la început din februarie, dar asta din vina mea, pentru că el era deja disponibil la sfârșitul primei luni a anului la cinematografele din țară. Bineînțeles, filmul de care vorbesc este Companion.
Dacă ai văzut cumva primul trailer pentru Companion și ți s-a părut interesant, fă-ți un favor și oprește-te la atât. Doar mergi în cinema, fără să citești în continuare review-ul acesta, fără să mai cauți nimic despre film și bucură-te de el, pentru că este unul dintre acele filme care merită văzute știind cât mai puține lucruri posibil despre el și despre ce vrea să fie. De fapt, chiar las mai jos teaser trailer-ul pentru Companion, și dacă-ți place, te aștept să citești ce am scris despre el după ce îl vezi 🙂
Vacanță cu twist
Deci, revenind. Companion spune povestea a doi tineri care merg la o cabană în pădure, unde îi așteaptă alți patru prieteni de-ai lor, pentru o mini-vacanță. O premisă clasică pentru un film horror până aici, nimic ieșit din comun. Numai că pelicula regizată de Drew Hancock, care se află aici la primul său film, nu e tocmai un horror, ci mai degrabă un SF/Thriller, cu accente de horror ici și colo, și cu mult mai mult umor decât te-ai aștepta, mai ales dacă ai văzut doar trailerul.
Cu oameni care au lucrat la excelentul Barbarian, pe care îl laud de fiecare dată când am ocazia, trecuți în caseta producătorilor, Companion are un schelet similar cu cel pe care l-am văzut acolo. Un twist important care se produce destul de devreme în film și care schimbă radical felul în care privești personajele, precum și genul filmului, transformându-l în ceva care s-ar simți ca acasă într-un sezon din Black Mirror.
Twist-ul are loc destul de devreme în film, și e oarecum ușor de prevăzut, dar tot prefer să îl ascund în acest review, pentru că mi se pare că e un câștig dacă nu afli despre ce e vorba exact înainte. Așadar, ca să rezum povestea cât se poate de simplu, o să spun doar că la această cabană are loc o crimă, care aruncă în aer relațiile dintre tineri, și mai ales pe cea dintre cei doi protagoniști, Iris și Josh.
Distribuție mică, dar stelară
Distribuția din Companion este una redusă, însă nu duce lipsă de nume mari – Jack Quaid (The Boys) și Sophie Thatcher (Heretic) îi interpretează pe protagoniștii noștri, cărora li se alătură Lukas Gage (Smile 2, Road House), Harvey Guillén (What We Do in The Shadows, serialul), Rupert Friend și Megan Suri.
Dacă m-ai pune să aleg o actriță din noul val care are toate calitățile necesare pentru a fi un star până în 2030, Sophie Thatcher ar fi alegerea mea, fără vreo îndoială. Rolul din Yellowjackets a făcut-o cunoscută, dar ultimele sale două apariții, în Heretic și acum în Companion, au demonstrat că este plină de talent și că are un viitor la Hollywood. Thatcher este pe alocuri incredibilă în Companion, având niște expresii faciale excelente, o naturalețe remarcabilă atunci când trebuie să treacă de la o stare la alta și o stăpânire perfectă a limbajului corpului, reușind să transmită neliniștea personajului ei, teama sau dorința de răzbunare pe care o resimte.
Nici Jack Quaid nu se lasă mai prejos, și reușește să fie extrem de ușor de plăcut sau de urât, în funcție de ceea ce îi cere scena respectivă. Personajul său, Josh, este unul care deține toate informațiile și se află în control în marea majoritate a timpului, reușind să păstreze o oarecare fațadă, însă imediat ce lucrurile nu merg conform planului, aceasta pică și Josh devine detestabil și meschin.
Se mai remarcă aici și Lukas Gage, care începe să se simtă din ce în ce mai bine în genul acesta, după ce a impresionat și în Smile 2 recent. Gage are un rol ușor dramatic aici, ceva mai mult decât alți colegi de distribuție și nu prea primește replici amuzante, dar face o treabă excelentă cu materialul care îi este scris – livrează bine dialogul pe care îl are, interpretarea sa este solidă și mai ales amenințătoare, atunci când este cazul.
Brutal, dar nu exagerat
Companion are câteva elemente brutale, dar nu mi se pare că exagerează la acest capitol, ba dimpotrivă, într-o anumită scenă chiar pare că se reține din a-i arăta spectatorului o imagine sângeroasă. E un film care dozează destul de bine violența pe care o oferă – nici prea multă, nici prea puțină – și știe să alterneze excelent tonul pe care îl adoptă. A fost realizat cu un buget de 10 milioane de dolari, bani pe care și i-a obținut înapoi aproape întreit la ora scrierii acestui review, lucru care mă bucură foarte tare. Filmul lui Hancock arată bine, iar efectele speciale sunt bine realizate și nu m-ar mira să ne întoarcem în această lume într-un eventual sequel.
Apropo de Drew Hancock, regizorul filmului, merită să arunc câteva felicitări și în direcția sa. Hancock a și scris scenariul pentru Companion și deși nu impresionează prin dialogurile sale, pelicula este bine structurată, cu o poveste care nu are foarte multe găuri și clar niciuna care să te scoată complet din atmosfera filmului și să te deranjeze și cu personaje bine scrise, care au o evoluție clară de-a lungul timpului destul de redus, de o oră și 37 de minute.
