Mexican Ninja: noul joc de acțiune dezvoltat sub umbrela Amber din București

Scris de | 27 iunie, 2025
Mexican Ninja: noul joc de acțiune dezvoltat sub umbrela Amber din București

Mexican Ninja este un nou joc de acțiune arcade, care provine dintr-o conjunctură internațională foarte interesantă. Acesta este un nou titlu semnat Amber, studio de jocuri internațional cu sediul central în București, dar care este dezvoltat de Madbrick, studioul Amber din Columbia. Nu doar asta, dar așa cum sugerează și numele, eroul jocului este un ninja mexican iar acțiunea jocului are loc în… Nuevo Tokyo.

Deși este dezvoltat în Columbia, Mexican Ninja face parte din „familia” de produse ale studioului Amber din România

Amber descrie noul Mexican Ninja drept un joc de acțiunea 2.5D de tip „beat em up” cu elemente roguelike. Acesta este o nouă licență originală pentru portofoliul Amber, strategia pentru următoarea perioadă fiind probabil centrată în jurul investiției în astfel de proiecte. Anterior, Amber a colaborat cu multe companii internaționale pentru a produce jocuri sub licență (Pac-Man, Formula E, etc.) și pentru a ajuta la dezvoltarea altor proiecte ale unor studiouri celebre (Gotham Knights, Sky, Secret Neighbor).

În universul din Mexican Ninja, cartelurile și clanurile Yakuza s-au unit în organizația Narkuza, iar titularul ninja trebuie să se lupte cu membrii acestei noi grupări. Gameplay-ul este inspirat de cel al jocurilor beat emu p de până acum, însă structura inspirată de jocuri roguelike sugerează că fiecare sesiune de joc va fi diferită, iar Mexican Ninja evoluează în continuare de la sesiune la sesiune.

Jocul va debuta oficial pe Steam la începutul anului 2026, iar cei care îl adaugă pe Wishlist-ul de pe platformă acum, vor primi acces la un demo încă din această toamnă.

Etichete: , ,