Destiny: Rising, un shooter RPG care va fi disponibil exclusiv pe mobil și care are loc în universul Destiny al celor de la Bungie, se va lansa pe iOS și Android în august, pe data de 28. Data de lansare a fost anunțată de NetEase Games, dezvoltatorul chinez care a prezentat și un nou trailer cu gameplay care arată câteva dintre misiunile, bătăliile PvP și funcțiile PvE pe care jucătorii le vor putea încerca în curând.
Jocul a fost anunțat în octombrie anul trecut, ca parte din investiția de 100 de milioane de dolari pe care NetEase a făcut-o în 2018. NetEase se află și în spatele titlurilor Diablo Immortal și Marvel Rivals și spune despre Destiny: Rising că „se desfășoară într-o perioadă de timp separată de evenimentele din jocul original”, ceea ce va permite jucătorilor care nu sunt familiari cu franciza celor de la Bungie să intre în joc fără să aibă nevoie de o experiență anterioară în universul Destiny.
Jucătorii pot alege să intre în rolul unui personaj nou, care poate fi personalizat după dorințele fiecăruia, numit Wolf, sau să joace ca un personaj deja cunoscut, precum Ikora Rey sau Iron Lord Jolder. Jocul include moduri singleplayer, co-op și competitive multiplayer, posibilitatea de a-ți schimba armele și așa-numitele Power Weapons, posibilitatea de a împărți armele cu toate personajele tale și un nou tip de armă, precum și de raritate a acestora („Mythic”).
Anunțul de lansare pentru Destiny: Rising vine după ce un playtest cu acces limitat a avut loc în luna noiembrie, precomenzile pentru joc fiind acum disponibile atât în Google Play Store, cât și în App Store. NetEase organizează un eveniment de pre-lansare, în care jucătorii se pot înscrie pentru a primi bonusuri special in-game, cu anumite ținte de înregistrări care deblochează la rândul lor noi bonusuri, odată ce sunt atinse.