Până acum toate produsele DJI aveau în comun tehnologii de captură foto/video, indiferent dacă aceasta avea loc în zbor sau la sol. Acum însă, aceste tehnologii de optică și detecție a obiectelor vor fi adaptate pentru produse electrocasnice. Primul model de aspirator robot de la DJI se numește Romo și pare că va fi lansat cu cele mai moderne funcții și tehnologii ale acestei categorii de produse.
Brand-ul DJI s-a remarcat în domeniul tehnologiei cu dronele sale zburătoare, dar în ultimii ani a început să se extindă și către alte domenii. Deja oferă unele dintre cele mai bune drone pentru orice tip de utilizator, de la începători, pasionați și profesioniști sau chiar industriali, camere de acțiune competitive, lavaliere wireless, și chiar camere de cinema, așa că intrarea pe piața de aspiratoare robot, este cel puțin ciudată.
Putem observa din singura imagine cu DJI Romo pe care o avem că aspiratorul este echipat cu două camere în parte din față, probabil acestea fiind folosite alături de senzorii infraroșu și LiDAR pentru a cartografia cu precizie cât mai mare casa în care funcțioinează. De asemenea, camerele pot fi folosite pentru a detecta obiectele din jur cu ajutorul algoritmilor AI, pentru a le ocoli în timpul funcționării.
La fel ca alte aspiratoare robot, pare că va integra și o lanternă cu LED-uri în partea din față, și butoane fizice pentru control fără aplicație. Design-ul este puțin diferit față de cel al altor aspiratoare din ultima perioadă, cel puțin în cazul capacului din partea de sus. Măcar la capitolul curățenie pare că va oferi o soluție completă cu aspirare, două perii pentru a prinde praful, părul și altele de pe jos, mop și funcție de golire automată a sacului în dock-ul de încărcare.
Se pare că vor exista două variante, cu dock alb și cu dock transparent, ceva ce nu am mai văzut până acum în zona aspiratoarelor robot. M-aș fi așteptat de la Nothing să aducă un astfel de produs pe piață, nu de la DJI.
Lansarea este programată pentru data de 6 august, momentan pentru piața din China. Având în vedere că toate produsele DJI se vând la nivel global (cel puțin în țările care nu impun embargouri către companiile chineze), s-ar putea să vedem aspiratoarele robot DJI Romo și în Europa în viitorul apropiat.