CEO-ul Tesla, Elon Musk, a anunțat că producătorul american a semnat un contract în valoarea de 16,5 miliarde de dolari cu Samsung Electronics. „Numărul reprezintă doar suma minimă. Valoarea reală este de câteva ori mai mare” a scris Musk într-o postare pe X, rețeaua sa socială.
Este vorba de un contract prin care Samsung va produce cipuri care vor fi folosite la automobilele Tesla. Gigantul sud-corean avea nevoie de o astfel de înțelegere pentru a ieși din situația neplăcută în care se afla: pe pierdere față de rivalii din producția acestui segment, precum taiwanezii de la TSMC. În octombrie anul trecut, Reuters scria că Samsung a amânat preluarea de componente pentru fabricarea de cipuri în fabrica sa din Texas deoarece nu avea încă niciun client major pentru acest proiect. A amânat astfel startul operațional al fabricii până în 2026.
Musk a scris că noua fabrică Samsung din Taylor, Texas, va produce cipul AI6 pentru Tesla, unul de nouă generație: „Samsung a fost de-acord să permită Tesla să maximizeze eficiența procesului de manufactură. Este un punct critic, voi merge pe linia de producția personal pentru a accelera ritmul progresului. Iar fabrica este localizată, în mod convenabil, deloc departe de casa mea” a mai menționat miliardarul pe X.
Este neclar încă dacă înțelegerea dintre Samsung și Tesla are legătură cu discuțiile actuale privind comerțul dintre SUA și Coreea de Sud. Guvernul sud-coreean vrea să realizeze parteneriate cu SUA pentru cipuri și construcții de nave pentru a elimina sau reduce potențialele tarife vamale impuse de Washington (care momentan sunt anunțate la 25%). Un oficial din ministerul comerțului din Coreea de Sud a declarat pentru Reuters că nu ar fi auzit să existe vreo legătură între cele două.
În ceea ce privește producția cipului AI6, aceasta ar putea începe în 2027 sau 2028, conform experților din industrie, dar Tesla are un istoric în a rata astfel de ținte. Samsung produce în acest moment cipurile AI4 de la Tesla, care sunt în spatele sistemului Full Self-Driving, în timp ce TSMC este cea care va produce cipurile AI5, întâi în Taiwan, apoi în Arizona.