Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) a decis blocarea accesului la platforma Polymarket, pe care a inclus-o pe lista neagră a operatorilor care desfășoară activități de jocuri de noroc fără licență în România. Instituția a anunțat măsura într-un comunicat transmis joi, 30 octombrie 2025, conform AGERPRES. Decizia este motivată prin creșterea accelerată a activității platformei în perioada alegerilor prezidențiale și locale.
Conform datelor publice furnizate chiar de Polymarket, valoarea totală a tranzacțiilor efectuate în timpul scrutinului prezidențial din România a depășit 600 de milioane de dolari, în timp ce, pentru alegerile locale din București, volumul a ajuns la peste 15 milioane de dolari. Deși platforma este prezentată ca o „piață de predicții” sau o formă de „trading pe evenimente”, ONJN precizează că, din punct de vedere juridic și funcțional, aceasta îndeplinește toate criteriile unui sistem de pariuri în contraparte.
Autoritatea explică faptul că există miză, eveniment aleatoriu viitor și contrapartidă, ceea ce transformă activitatea într-o formă de pariere. Platforma intermediază tranzacțiile între utilizatori, percepe comisioane, dar nu garantează cotele. Mai mult, în propriile materiale de promovare, utilizatorii sunt încurajați să „plaseze pariuri”, ceea ce confirmă percepția generală că Polymarket funcționează ca un site de pariuri bazat pe criptomonede.
ONJN avertizează că această formă de pariere nereglementată eludează obligațiile impuse operatorilor licențiați, de la raportarea către instituțiile financiare până la plata taxelor și la respectarea normelor privind protecția jucătorilor. „Acceptarea ideii că un sistem de pariuri în contraparte poate fi denumit ‘tranzacționare’ ar crea un precedent periculos”, a subliniat instituția, atrăgând atenția că jocurile de noroc constituie monopol de stat și pot fi organizate doar de operatori autorizați.
Cazul Polymarket nu este unic. Platforma a fost deja interzisă în Statele Unite, după ce Comisia pentru Tranzacții Futures (CFTC) a stabilit că activitatea acesteia constituia o formă neautorizată de tranzacționare de instrumente derivate. În urma investigației, compania a fost obligată să blocheze accesul utilizatorilor americani și să plătească amenzi. Decizii similare au fost luate în Belgia, Franța, Polonia, dar și în state asiatice precum Singapore și Thailanda.
În România, ONJN a invocat prevederile Ordonanței de Urgență nr. 77/2009, care sancționează participarea și promovarea jocurilor de noroc nelicențiate. Lista actualizată a operatorilor blocați va fi transmisă furnizorilor de internet, pentru a restricționa accesul rezidenților la Polymarket „într-un termen rezonabil”.
Prin această decizie, autoritatea română reafirmă poziția sa față de platformele care maschează activități de pariere sub aparența inovației tehnologice. În viziunea ONJN, blockchainul și tokenizarea nu schimbă esența juridică a unei activități de jocuri de noroc, iar prezentarea acestor sisteme drept piețe de investiții este o încercare de a evita reglementările stricte impuse industriei.