Netflix vrea să cumpere Harry Potter, Lord of the Rings și DC Comics, și alte licențe Warner Brothers

Scris de | 13 noiembrie, 2025
Netflix vrea să cumpere Harry Potter, Lord of the Rings și DC Comics, și alte licențe Warner Brothers

De ani buni, Warner Brothers a fost subiectul unor zvonuri care spuneau că, din cauza dificultăților financiare prin care trecea compania, va fi nevoită să licențieze o parte din IP-urile sale cele mai importante, precum universul DC. La sfârșitul lui octombrie 2025, conglomeratul Warner Brothers. Discovery anunța că a dat startul unei „revizuiri a alternativelor strategice” în urma unui interes arătat de mai multe entități în achiziționarea activelor sale. Pe scurt și în limbaj normal, WB a văzut că are mai mulți pețitori interesați să o cumpere și a început să se gândească serios dacă și ce să vândă.

Una dintre companiile care au fost refuzate în mod constant este Paramount Skydance, care a făcut deja câteva oferte celor de la WB. Netflix însă a optat pentru o abordare diferită și s-a oferit să cumpere nu întreaga companie, ci doar anumite părți care o interesează, iar cei de la WB ar favoriza o astfel de propunere.

Conform CNBC, înainte de a oferi o propunere concretă și o strategie de achiziție, Netflix discută cu Moelis & Co, fondul de investiții care a oferit sfaturi și celor de la Skydance Media înainte de a cumpăra Paramount Global. Netflix și-ar fi exprimat interesul în cumpărarea unei librării de IP-uri aflate sub controlul Warner Brothers, în loc de o achiziție completă și o unificare a celor două companii.

Principala dorință a celor de la Netflix este să cumpere studiourile de film ale celor de la Warner Brothers, alături de platforma de streaming HBO Max, lăsând deoparte giganții din media ai companiei, precum CNN, TNT, Food Network și Animal Planet. Există deja o îngrijorare că, dacă această achiziție s-ar produce, Netflix nu ar ai dori să lanseze anumite filme WB în cinematografe, păstrându-le exclusiv pentru micul ecran și serviciile de streaming.

O asemenea achiziție ar fi o lovitură senzațională pentru Netflix, care ar obține dintr-un foc dreptul exclusiv asupra celor mai mari francize din lume, precum Harry Potter, Lord of the Rings sau DC Comics. Ba mai mult, Netflix ar avea și dreptul să creeze noi povești în aceste universuri, însă nu ai cum să nu te gândești că o astfel de mișcare ar limita grav competitivitatea în zona pieței de streaming. Deși, ținând cont că fiecare platformă are serviciul ei de streaming în ziua de azi, lucrul acesta poate că nu ar fi neapărat cel mai rău.

Etichete: , , , , , , , ,

Sursa: Netflix in talks to acquire the entire Warner Brothers IP library