Un fișier de 113 GB prezentat acum drept o versiune funcțională GTA VI scursă înainte de lansare s-a dovedit a fi fals și conține malware. Presupusul build încearcă să reducă protecția sistemului prin adăugarea întregii unități C:\ în lista de excluderi Windows Defender. Arhiva nu conține o versiune jucabilă GTA VI. Analiza fișierelor indică existența unui virus de aproximativ 50 KB, ascuns într-o imagine ISO de peste 100 GB prin adăugarea unei cantități foarte mari de date goale, folosite pentru a face pachetul să pară credibil.
Cum încearcă falsul GTA VI să dezactiveze Windows Defender
Fișierul a fost analizat prin decompilare și reverse engineering, după ce a fost promovat drept build-ul folosit de Cyberleek pentru recentele materiale GTA VI. Cercetătorii care l-au inspectat spun că installerul conține comenzi PowerShell pentru modificarea setărilor Windows Defender.
„Bytecode-ul decompilat conține literalmente comenzi care adaugă întreaga unitate C:\ în lista de excluderi Windows Defender (powershell Add-MpPreference -ExclusionPath %SystemDrive%\) și opresc forțat software-ul de securitate (taskkill -f). Nu sunt 100 GB de cod real, ci doar un virus de 50 KB înconjurat în proporție de 99,99% de date goale, mai exact șiruri interminabile de zerouri”, a explicat utilizatorul Aidas29506493 pe X.
Adăugarea întregii unități de sistem în lista de excluderi înseamnă că Windows Defender nu mai scanează fișierele aflate pe aceasta. Malware-ul ar putea astfel să ruleze fără a fi oprit de soluția Microsoft, dacă utilizatorul nu are instalat un alt program antivirus.
Fișiere preluate din alte surse
Alți utilizatori au descărcat și inspectat conținutul arhivei fără să execute sau să instaleze fișierele. Analizele lor susțin concluzia inițială și arată că pachetul conține fișiere cu extensia .doi provenite dintr-un alt joc distribuit prin DODI Repacks.
Arhiva mai include câteva resurse dintr-un leak GTA VI din 2023, probabil pentru a face conținutul să pară autentic. Unul dintre utilizatorii care a analizat fișierele susține că installerul are aproximativ 1 GB și că această dimensiune ar fi fost aleasă pentru a evita analiza prin VirusTotal, care găsește suspicioase fișierele de dimensiuni mici.
Nu este clar ce metodă completă de atac folosește malware-ul și nici ce acțiuni execută după reducerea protecției sistemului. Fișierul trebuie evitat, iar presupusele versiuni GTA VI distribuite înaintea lansării nu ar trebui instalate sau executate.