RPCS3 poate rula jocuri de PlayStation 3 direct pe PC

Scris de | 8 septembrie, 2026
RPCS3 poate rula jocuri de PlayStation 3 direct pe PC

Echipa din spatele celui mai popular emulator de PlayStation 3 pentru PC, pe numele său RPCS3, a anunțat o reușită importantă. De acum, gamerii pot rula jocuri de PS3 pe PC direct de pe discurile Blu-Ray. Acest feature a fost adăugat recent în emulator și reprezintă o victorie imensă pentru pasionații de jocuri în format fizic. Conform dezvoltatorillor, noua funcție a emulatorului este plug&play, deci poți să bagi discul în unitatea optică de la PC ca și cum ar fi consola celor de la Sony.

Suportul pentru discuri Blu-Ray în RPCS3 este posibil grație a doi modderi: digant73 și Megamouse. Ambii au adus contribuții importante în codul sursă al emulatorului, astfel că funcționalitatea este disponibilă pe toate sistemele de operare. Inițial a fost lansată ca o funcție exclusivă pentru Windows, însă după cea mai recentă actualizare funcționează bine-mersi și pe Linux, FreeBSD și macOS.

Singura chestie de care trebuie să ținem cont este legată de modelul de cititor de discuri pe care-l alegem. Echipa RPCS3 susține că unitatea optică aleasă este crucială pentru funcționarea discurilor de PlayStation 3 pe PC, iar singurele care sunt compatibile sunt modelele dotate cu procesoare MediaTek. Dar pentru a face mai ușoară căutarea unui model care funcționează, pe site-ul oficial al emulatorului este publicată și o listă completă cu modele și producători de cititoare Blu-Ray compatibile. La momentul redactării acestui articol, RPCS3 rulează în jur de 75% din întreaga librărie de jocuri lansate pentru PlayStation 3.

Etichete: , , ,

Despre: Marinake

Nu știu câți se pot lăuda cu mai multe ore de gaming decât ore de școală, dar eu sigur mă încadrez p-acolo. Primul contact cu jocurile a venit odată cu primul PC, iar de-atunci, astea două au mers mână în mână pentru mine așa că înțelegeți care este platforma mea de gaming favorită. O să vă mai povestesc când și când de câte-o placă video sau cel mai nou procesor, o să îmi mai dau cu părerea și de câte un telefon sau laptop, iar dacă vă este dor de mine îmi puteți citi (aproape) zilnic știrile despre tehnologie și gaming.