Într-un mesaj postat pe contul de Twitter, compania Huawei a anunțat la începutul acestei luni, că va prezenta oficial noile modele din seria Mate, pe 19 septembrie, în cadrul unui event la Munchen, în Germania. În plus, din filmulețe postate de companie pe Youtube, tot în ultima lună, dar și scăpările online, putem intui o parte din caracteristicile de top, ce vor fi prezente la noile modele.
Astfel, vor exista trei modele Mate 30, Mate 30 Pro și Mate 30 RS Porsche Design, vor fi compatibile 5G și vor rula Android 10, cu interfața EMUI 10 și vor deține ecrane AMOLED cu dimensiuni între 6,5-6,8 inchi, cu o rată de refresh de 90Hz și certificare IP68. Pe partea de procesor, vor deține un chipset Kirin 990, iar partea de RAM va fi asigurată de 8/10 și poate chiar 12 GB RAM, cu un spațiu de stocare ce pornește de la 256 GB, 526 GB și ajunge la maxim de 1 TB (probabil modelul Porsche Design).
În ceea ce privește parte de camere, Mate 30 Pro va deține un sistem de patru camere principale, Leica, cu un design circular (Oreo) și funcții AI avansate (vezi video sus). Pe partea de baterie modelul de top va fi echipat cu una de 4500 mAh, cu funcție de încărcare rapidă de 40 W, respectiv wireless 27 W.
Pe lângă cele trei modele flagship, companie va prezenta și modelul din clasa de mijloc, Mate 30 lite, cu va deține caracteristici mai spartane, dar un smartphone ce performează pe partea de vânzări.