Samsung Galaxy Camera: Android Jelly Bean şi senzor de 16.3 megapixeli

⇣ Sari la articol

Samsung a anunţat în cadrul IFA Berlin 2012 prima cameră cu sistemul de operare Android 4.1 Jelly Bean din oferta producătorului. Samsung Galaxy Camera dispune de un senzor de 16.3 megapixeli, un zoom optic de 21X şi conectivitate Wi-Fi.

Prima cameră cu sistemul de operare Android 4.1 Jelly Bean creată de compania sud-coreeană e dedicată utilizatorilor ce vor să realizeze fotografii şi clipuri video la o calitate superioară, şi pe care să le trimită mai departe cât mai uşor şi rapid prin Wi-Fi.

Zoom-ul optic 21x al camerei oferă imagini mărite, cu o înaltă calitate, în timp ce OIS permite păstrarea clarităţii acestora. Senzorul BSI CMOS de 1/2.3” şi 16 Megapixeli poate capta imagini în culori vibrante la o rezoluţie uimitoare, în timp ce obiectivul de 23mm oferă cadre largi, incomparabile prin calitate cu cele captate cu un simplu smartphone. Funcţia video a camerei permite utilizatorului să realizeze clipuri la calitate Full HD de 1080p.

Samsung Galaxy Camera are un ecran LCD HD Super Clear de 121,2 mm (4.8”), un procesor quad-core de 1.4 GHz, o memorie internă de 8GB, slot MicroSD, Micro SDHC şi MicroSDXC, Bluetooth, HDMI şi o baterie de 1,650 mAh.

Articole asemanatoare