Toate pentru unul

Scris de | 26 octombrie, 2010
Toate pentru unul

Acer a lansat recent primul său model de notebook cu ecran 3D, Aspire 5738DG-.664G32Mn Bineînțeles că ne-am grăbit să îi urăm bun-venit în redacția connect, să ne punem ochelarii incluși în pachet și să vedem ce poate. Mai jos puteți citi impresiile lăsate la finalul testului practic de elegantul aparat multimedia.

Exterior reușit
Prima impresie este una bună. Avem de-a face cu un aparat cu forme frumos rotunjite, iar modelul venit în redacție avea capacul displayului într-o frumoasă culoare albastru închis. Muchiile sunt, așa cum am spus, rotunjite, iar tastatura arată foarte bine. Nu este vorba despre un laptop mic și ușor, dar nici nu te aștepți la asta de la un model a cărui principală preocupare este domeniul multimedia și care are, totuși, un display de 15,6 inchi, care mai dispune și de capabilități 3D. Notebookul de față are o greutate respectabilă, de aproape 2,8 kilograme.
Tastele sunt ca și până acum la Acer pătrate, cu colțuri rotunjite și cursă destul de scurtă. Avantajul alegerii acestei soluții este o precizie semnficiativă atunci când se scriu texte pe frumosul notebook. Datorită faptului că tastele sunt unele bine separate, nu prea ai cum să nimerești altceva decât îți dorești. Acesta este, până la urmă, un mare avantaj.
Touchpadul este bine integrat în carcasă și răspunde foarte bine la comenzi. În plus, fiind unul multitouch, diferite gesturi pe el permit realizarea mai simplă de diferite comenzi. Problema apare aici atunci când el reacționează chiar și când tu doar navighezi pe un site. Aceste aspecte se pot remedia însă din setările sale.
Dacă dorești însă o precizie mai mare, poți folosi oricând un mouse USB. Pentru a-ți fi și mai ușor, cei de la Acer au plasat lângă touchpad un buton care îl oprește, ca să nu dai cu mâna peste el atunci când utilizezi un mouse. Butoanele touchpadului sunt realizate într-o singură bucată.
De altfel, butoanele care asigură accesul la funcții esențiale nu lipsesc la acest notebook. Ai pe carcasă, sub display, butoane de volum, precum și de pornire a modulelor wireless și bluetooth. Lor li se alătură un buton destinat scurtăturilor esențiale, precum și unul responsabil cu pornirea funcției de backup. Asta pe lângă scurtăturile „normale”, de tip „tasta Fn + altă tastă”.
Ne-a plăcut mult și plasticul de bună calitate folosit  la carcasă, precum și faptul că acesta nu preia amprentele digitale, cum se întâmplă în alte cazuri.

Specificații echilibrate
Notebookul celor de la Acer are o configurație echilibrată, numai bună pentru a rula sarcini multimedia. Aceasta începe cu un procesor Intel Core 2 Duo T6600 la 2,2 GHz, completat de 4 GB de memorie RAM. Spațiul de stocare nu constituie nici el o problemă, hard disckul din dotare fiind unul de 320 GB. Vei putea stoca pe acesta fără probleme filme sau conținut multimedia.

Citeste mai mult aici

Aboneaza-te la revista connect

Etichete: