Iubire, protecţie, refugiu, vibraţie, defulare, refulare, pulsaţie, atracţie magnetică, poezie, dorinţă, împlinire, dăruire, comunicare interumană şi iar iubire. Aceste cuvinte mi-au venit în minte, deodată, ca şi posibile justificări ale necesităţii muzicii în viaţa mea şi, sper eu, a multora dintre voi.
Vestea că Sony ar putea renunţa la producerea walkmanului tradiţional cu casetă a adus un pic de nostalgie în sufletele generaţiilor care s-au bucurat de acest aparat, absolut revoluţionar în urmă cu 25-30 de ani. Cu toate că aproape nimeni nu mai are casete de mulţi ani, vremurile acelea au parcă greutate şi farmec aparte şi datorită faptului că muzica bună era o raritate. Era atât de complicat să faci rost de ea şi s-o copiezi de pe un casetofon pe altul, prin înregistrare directă, faţă în faţă şi nu prin cablu, încât fiecare casetă pe a cărei etichetă ortografiai cu mare atenţie numele trupei sau interpretului, câştiga imediat o valoare inestimabilă. Dacă se mai adăuga aici şi faptul că era dăruită cu drag de cineva, preţul muzicii creştea exponenţial.
Primul meu walkman a fost galben ca o păpădie şi am fost atât de fericită când l-am primit! Mai tare decât dacă aş fi primit o maşină scumpă şi performantă ori o casă luxoasă pe malul mării. Cu atât mai mult cu cât l-am primit de la tata, aşa cum tot de la el am avut primul magnetofon, făcut de el însuşi, primul casetofon, primul pick-up şi ştiinţa, minimă, de a face eu însămi un radio din doi tranzistori.
Îmi amintesc (asta nu mai ştia taică-meu sau îmi lăsa impresia că nu ştie) cât de burduşită era geanta mea de liceu cu casete şi baterii. Apoi, când iubitul meu a reuşit să facă o improvizaţie de cabluri şi mufe, astfel încât să putem conecta la acel walkman două perechi de căşti, mi s-a părut că toate plimbările noastre se întâmplau prin grădina raiului. Muzica ne unea şi ne comunica unul altuia ce nu puteam spune întotdeauna prin cuvinte sau priviri. Pentru că asta cred că este muzica – cel mai minunat mijloc de comunicare între oameni. E cel care îţi poate face sufletul să se deschidă, îţi poate schimba starea şi până la urmă chiar cursul vieţii, care de multe ori nu e cel dorit şi nu e neapărat controlabil.
Imaginaţi-vă cum ar fi lumea fără sunete muzicale, adică mută şi surdă. Fără muzică – indiferent de care, pentru că sufletele noastre rezonează diferit – cred că viaţa ar stearpă şi mohorâtă total. Probabil că oamenii ar ajunge să se urască şi mai mult decât o fac oricum, din diverse motive, unul mai pueril ca altul, iar valul de violenţe ar fi tot mai mare.
Cred că nu eram printre puţinii oameni cu gesturi reflexe, care când intrau în casă, îşi puneau cheile undeva şi apoi porneau televizorul, de unde de fapt vin aproape tot timpul informaţii panicarde şi veşti care nu fac decât să te enerveze, streseze, să te înnoureze. De mai multă vreme am înlocuit acest obicei cu un altul, care cred eu mi-a schimbat puţin percepţia asupra vieţii. Intru în casă, şi primul lucru pe care îl fac este să pun muzică în concordanţă cu starea mea interioară. Totul se modifică în jur, văd lucrurile altfel şi îmi găsesc mereu energia, buna dispoziţie şi dorinţa de a trăi frumos, intens şi cât de cât detaşată de toate problemele inerente crizei, politicului şamd. Dacă nu procedaţi încă aşa, faceţi o probă. Vă promit că n-o să vă pară rău!
La un moment-dat i-am criticat pe cei care ascultă muzică la difuzorul de pe mobil pe stradă, pentru că eu cred că a asculta muzică este o acţiune destul de intimă, pe care o împărtăşeşti cu cei dragi, fără să-i implici şi pe alţii din jur. Însă, mi-am dat seama că, în principiu, cei care ascultă muzică la difuzorul mobilului sunt în cea mai mare parte copii. Şi probabil că dacă aş avea 17 ani şi aş sta cu iubitul meu pe o bancă în parc, aş vrea şi eu să-i pun muzică din telefonul meu mobil, fără să mă intereseze dacă deranjez sau nu pe cineva în jur. Graţie tehnologiei moderne, am în mobil mult mai multe melodii decât aveam pe vremuri în câţiva saci plini cu casete, aşa că el ar avea ce asculta. Prin urmare, cu toată nostalgia resimţită când un aparat sau altul care a făcut istorie dispare, muzica nu se va pierde niciodată, indiferent de suportul pe care este înregistrată, ci doar se va transforma, devenind tot mai la îndemână, tot mai multă şi mai frumoasă.
