Zvonurile despre un telefon extrem de asemănător ca formă şi specificaţii cu Samsung Galaxy S II, însă care rulează Windows Phone 7 şi nu Android circulă de ceva vreme, însă după finalul prezentării lui Steve Guggenheimer din cadrul evenimentului Microsoft Worldwide Partner Conference, au apărut noi detalii.
Vice Preşedintele Microsoft a prezentat mai multe smartphone-uri cu Windows Phone 7 care ar urma să revoluţioneze piaţa, de la producători precum Samsung, LG, HTC, Acer sau ZTE.
În momentul în care a sosit prezentarea telefonului de la Samsung, Guggenheimer a scos la iveală un model care seamănă izbitor cu Galaxy S II, despre care a dat însă extrem de puţine detalii, precizând doar faptul că este vorba despre un telefon extrem de subţire şi de uşor.
Totuşi, liniile par să trădeze mai multe, silueta misteriosului smartphone cu Windows Phone 7 imitând-o extrem de bine pe cea a deja celebrului Samsung Galaxy S II.
Rămâne să aflăm mai multe detalii în perioada următoare.